Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit un autoturism marca Audi A5, în valoare de 14.200 de euro, căutat de autorităţile din Germania.

În data de 02.07.2021, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 43 de ani, conducând un autoturism marca Audi A5.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania la data de 17.06.2021.

Autoturismul  în valoare de 14.200 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției