Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit un autoturism marca Peugeot 3008, în valoare de 35.000 de lei, căutat de autorităţile din Italia.  Duminică, în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român M.P., în vârstă de 59 de ani, cu domiciliul în judeţul Timiş, conducând un autoturism marca Peugeot 3008, înmatriculat în Italia.

La controlul de frontieră, cetăţeanul român a prezentat certificatul de înmatriculare pentru autoturismul în cauză. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia.

Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a achiziţionat autoturismul din Italia și nu ştia că acesta este căutat de autorităţi.  Mijlocul de transport, în valoare de 35.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției