Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota au descoperit un autoturism marca Volkswagen Golf, condus de o femeie, căutat de autorităţile din Norvegia. Marți, la ora 01.47, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, pe sensul de intrare în ţară, o femeie, A.M.A., în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în județul Mureș, conducând un autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în Norvegia, an de fabricație 2005.  În urma verificărilor suplimentare efectuate în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul figura ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Norvegia în data de 14.03.2018.  Femeia a declarat că a obținut autoturismul în schimbul unui alt vehicul marca Renault Trafic și suma de 500 de euro, neştiind că maşina este în atenția autorităţilor.  „În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar mijlocul de transport, în valoare de aproximativ 4.500 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac până la finalizarea cercetărilor”, susțin reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Recomandările redacției