Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un autoturism marca Toyota, în valoare de 6.000 euro, căutat de autorităţile din Italia. Duminică, în jurul orei 14.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II -Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră Eduard D., în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul pe raza județului Buzău, conducând un autoturism marca Toyota înmatriculat în Italia.  La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru mijlocul de transport în cauză un certificat de înmatriculare emis de autorităţile italiene. În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca „bun pentru confiscare“ alertă introdusă de autorităţile din Italia in luna mai 2018. Faţă de cele constatate, şoferul a declarat că a închiriat autoturismul în Italia şi a uitat să plătească pentru perioada în care a fost inchiriat. Mijlocul de transport, în valoare de 6.000 euro, va fi indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. În cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale.

Recomandările redacției