Autoturism căutat în Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră

0
262

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak au depistat la controlul de frontieră un tânăr care conducea un autoturism marca BMW, în valoare de 12.000 de euro, căutat de autorităţile din Marea Britanie. În data de 16.09.2017, ora 10.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac -Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare din ţară Florin Ş., în vârstă de 23 de ani, cu domiciliul pe raza județului Prahova, la volanul unui autoturism BMW 118, an de fabricaţie 2013, înmatriculat în Marea Britanie.  La controlul de frontieră, şoferul a prezentat pentru mijlocul de transport în cauză certificatul de înmatriculare în Marea Britanie.

În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie în data de 28.04.2017. Faţă  de  cele constatate, Florin Ş. a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autovehiculul este căutat de autorităţile din Marea Britanie şi că el l-a cumpărat în schimbul sumei de 4.000 lire sterline. Mijlocul de transport, în valoare de 12.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Arad până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.