Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II- Csanadpalota au descoperit un autoturism marca Porsche, în valoare de 210.000 de lei, căutat de autorităţile din Germania.

Ieri, 10 decembrie, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontier un cetăţean italian, în vârstă de 36 de ani, la volanul unui autoturism marca Porsche, model Macan, înmatriculat în Italia.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate și pe cele ale autoturismului. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că mașina figurează ca „bun pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Germania, în data 26 noiembrie.

Faţă de cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul de la o societate din Italia, menţionând că nu a cunoscut faptul că acesta se afla în atenţia autorităţilor.

Mijlocul de transport, în valoare de 210.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției