Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un autoturism marca Audi tip A4 Avant, în valoare de 24.000 de lei, căutat de autorităţile din Italia şi o autoutilitară marca Volkswagen tip Transporter, în valoare de 90.000 de lei, căutată de autorităţile din Bulgaria. Sâmbătă, în jurul orelor 21.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II- Csanadpalota, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, conducând un autoturism marca Audi A4 Avant, înmatriculat în Italia, însoţit de cetăţeanul român V.D., în vârstă de 49 de ani. La controlul de frontieră, şoferul a prezentat, pentru mijlocul de transport în cauză, un certificat de înmatriculare emis de autorităţile din Italia. În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia, la data de 14.09.2018. Faţă de cele constatate, V.D. a declarat că intenţionau să ajungă în Germania la muncă, iar maşina a împrumutat-o de la o cunoştinţă în luna septembrie pentru a se întoarce în România cu scopul rezolvării unor probleme familiale şi nu ştia că era semnalată ca fiind căutată de autorităţi. Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II- Csanadpalota, dar în data de 14.10.2018, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră G.P., în vârstă de 43 de ani, cu domiciliul pe raza județul Gorj, conducând un autoturism marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în Bulgaria. În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Bulgaria, la data de 25.06.2018. „În ambele cazuri, cele două mijloace de transport, în valoare totală de 114.000 lei, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor la sediul S.T.P.F Arad, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale”, a declarat subinspector de poliție Filip-Ionuț Matei, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

 

 

Recomandările redacției