Începând de astăzi, pentru a elimina disconfortul creat de blocajul format de transportatorii de marfă pe DN 7G și breteaua de acces pe autostrada A, autovehiculele de transport marfă nu mai pot folosi breteaua de acces spre A1 de la km 582+666 al autostrăzii, pe sensul Nădlac – P.C.T.F. Nădlac 2, fiind direcționate din sensul giratoriu de pe DN 7G km 6+667, pe autostrada A1 către Arad.

Autovehiculele de transport marfă trebuie să se întoarcă spre P.C.T.F. Nădlac 2 prin nodul rutier Pecica de pe A1 km 558+618, intrând în traficul normal de pe autostradă.

Măsura de interzicere a accesului autovehiculelor de transport marfă a fost luată și ca urmare a controalelor amănunțite efectuate de către Poliția de Frontieră din P.C.T.F. Nădlac 2, din acest motiv formându-se cozi pe distanțe care variază între 5 și 15 km lungime.

Pentru a scurta timpii de așteptare în coloană, mulți conducători auto de transport marfă folosesc nodul rutier Pecica, tranzitând până în apropierea localității Nădlac, pe DN 7, de unde se îndreaptă pe DN 7G forțând intrarea în coloana existentă pe A1, prin nodul rutier Nădlac (A1 km 582+666), nod rutier aflat la un kilometru de P.C.T.F. Nădlac 2. Astfel, DN 7G se blochează din cauza numărului mare de autovehicule transport marfă, pe sensul de mers Nădlac – P.C.T.F. Nădlac 2.

Mai mult, conducătorii de autoturisme care nu necesită așteptare pentru tranzit în P.C.T.F. Nădlac 2, pentru a ajunge în punctul de frontieră, depășesc riscant coloana de TIR-uri pe contrasens, acțiuni care au dus la evenimente rutiere nedorite.

Pentru a semnaliza aceste restricții, breteaua închisă circulației traficului greu de marfă va fi semnalizată corespunzător înainte de intrarea în sensul giratoriu și în sensul giratoriu

Recomandările redacției