Având deja antecedente penale, s-a gândit să mai fure o dată

0
421

Un adolescent a furat ce a apucat dintr-o clădire în construcție, însă polițiștii au descoperit că tânărul nu este la prima abatere de acest gen, având alte antecedente penale. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un arădean de 18 ani care, în ziua de 8 mai a.c., ar fi sustras scule de lucru în valoare de aproximativ 1.400 de lei dintr-un imobil aflat în construcție, de pe strada Nicolae Oncu, din cartierul Confecții. Tânărul este cercetat pentru furt, fiind documentată întreaga sa activitate infracțională.

Pentru prevenirea acestui gen de furturi, IPJ Arad recomandă: nu depozitați bunuri de valoare, materiale de construcții, unelte sau alte obiecte în spații care nu prezintă siguranță, mai ales dacă acestea se află în zone izolate sau nu pot fi supravegheate permanent; angajați o persoană care să asigure paza proprietății aflate în construcție, mai ales pe timpul nopții; montați sisteme performante de închidere a ușilor și geamurilor, iar acolo unde este posibil, instalați grilaje metalice; dacă imobilul/anexa se află în apropierea unor imobile locuite, sistemul de alarmă se poate dovedi extrem de eficient.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.