Avem liber la drumeții în natură, după o pandemie ce „ne-a pus bețe în roate”

0
287

Asociația pentru Turiști Nefumători și de Ocrotire a Naturii „Veniți cu noi!“ revine, după o perioadă grea în care, din cauza pandemiei, activitățile desfășurate de conducerea acesteia nu erau posibile.

Asociația, care din 1985 și până în prezent a organizat acțiuni și drumeții, este pentru cei care iubesc mișcarea și vor să evadeze în mijlocul naturii.

Iată că, iubitorii de drumeţie sunt invitaţi, din nou, la o excursie în zona fostei cabane Debela Gora, care va avea loc în perioada  19 – 21 iunie 2021.

Cei dornici vor pleca din Arad sâmbătă, 19 iunie, cu trenul de la ora 9:04 până la halta Nadăș și se vor întoarce, la alegere, în orice zi la ora 20:34. Din halta Nadăș se vor deplasa 6 km pe jos (sau 8 km cu mașina) până la fosta cabană Debela Gora, unde se va face camparea în corturi proprii pentru cei care rămân peste noapte. Din motive ecologice, parcarea mașinilor și amplasarea corturilor se face doar în zonele special delimitate.

Masa se va servi din rucsac, cu alimente aduse de acasă. Apa de izvor va fi la doar 5 minute.

Cei care stau două sau trei zile trebuie să se înscrie la conducătorii de grup: Ittu Ioan (tel. 0770-246.949) și Gasser Alexandru (tel. 0723-575.357), precum și la Liptai Ronald (tel. 0747-437.106, seara).

De asemenea, duminică se va organiza o drumeție în frumoasele împrejurimi. Cheltuieli de transport vor însuma doar 20 lei.

De la participanți se cere să se aducă echipament de campare, rucsac de tură, pelerină, lanternă și bidon cu apă.

 Întâlnirea participanţilor va avea loc la intrarea în staţia CFR Arad, cu 30 de minute înainte de plecarea trenului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.