Guvernul trebuie să atragă noi investitori în IT prin creşterea cifrelor de şcolarizare din facultăţile de profil, pentru că cei 6.000 – 7.000 de absolvenţi pe an nu sunt suficienţi pentru a acoperi nevoile pieţei.

„Avem nevoie de un program guvernamental de încurajare şi de poziţionare a României ca un hub de ino­vaţie în domeniul IT, de măsuri de creştere a numărului de absolvenţi, de mărire a spaţiilor destinate facultăţii şi a personalului didactic, pe lângă regândirea unor măsuri fiscale astfel încât să încurajeze realmente firmele să investească sau să se înfiinţeze noi start-up-uri“, a spus Andrei Pitiş, preşedintele asociaţiei industriei de software (ANIS).

Pe lângă o dublare a numărului studenţi, este necesară şi o introducere a unor cursuri de dezvoltare de „soft skills“ la facultăţile de IT, unde există deja o serie de cursuri – cum ar fi cel de istoria filosofiei – care nu au neapărat legătură cu domeniul.

„Multe companii IT ne spun că principala cheltuială pe care o au cu angajaţii este cea cu programele de dezvoltare, pentru că inginerilor care vin de pe băncile fa­cul­tăţilor le lipsesc o serie de abilităţi, cum ar fi cele de comunicare sau cele de muncă în echipă“, a spus profesorul Răzvan Rughiniş de la Universitatea Politehnica din Bucureşti.

IT-iştii sunt angajaţii „răsfăţaţi“ ai crizei, un absolvent fără experienţă câştigând câte 500 – 600 de euro net pe lună, în timp ce un programator senior poate ajunge până la 2.000 – 2.500 de euro pe lună, potrivit datelor din piaţă.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

 

Sursa: Ziarul Financiar

Recomandările redacției