S-a încheiat și mascarada asta de alegeri prezidențiale, în care unul dintre candidați mai un pic și obținea un scor pe care până și Ceaușescu era invidios. În condițiile acestui scor, dar și a faptului că Viorica Dăncilă a fost permanent zugrăvită într-o imagine net inferioară, din toate punctele de vedere actualului președinte, nu am înțeles și nu am cum să înțeleg bucuria fără margini a membrilor și simpatizanților PNL. Au ieșit în stradă, au deschis șampanii, au întins hore, au dansat, au chiuit… A fost un scor atât de strâns? Existau cumva emoții că Iohannis nu va ieși din nou președinte? Se îndoia cineva de calitățile lui Iohannis? Este ca și cum ți se aduce la cunoștință, cu o lună înainte, că ai luat nota 10 la extemporal, știe toată lumea, iar când ți se spune în clasă duci mâna la gură surprins, ai lacrimi în ochi de emoție și te apuci să pupi pe toată lumea.
Iohannis a avut în față pe cel mai slab candidat pe care l-a dat PSD-ul în toată istoria sa. Dăncilă îngroașă, în cel mai rușinos mod cu putință, rândul pierzătorilor la prezidențiale dați de PSD: Iliescu (a fost președinte, dar a pierdut în fața lui Constantinescu), Năstase, Geoană și Ponta.
Mascaradă a fost de la începutul acestei campanii electorale în doi. Să refuzi o dezbatere electorală cu un om pe care îl consideri net inferior din punct de vedere intelectual? Ești președintele unei țări, al întregii țări. Peste două milioane de români, toți „proști“ au ales-o în primul tur pe Dăncilă. Măcar din respect pentru acei români Iohannis trebuia să accepte confruntarea. Or, președintele României a demonstrat o lipsă de bărbăție evidentă. Îmi doresc ca președintele să nu ne reprezinte țara cu aceeași „demnitate“ pe care a avut-o în fața lui Dăncilă, atunci când va fi nevoit să o facă în cadrul unor întâlniri diplomatice și… democratice. În această campanie, Iohannis și-a arătat o față pe care nu știam că o are: aceea a unui președinte slab, fricos, laș, nedemn, oportunist, fără tact, needucat, lipsit totalmente de șarm, arogant, lent în gândire, cu singurul avantaj de a fi înalt…
De partea cealaltă mă rezum în a spune că mi-aș fi dorit un alt candidat. La un moment dat se vorbea despre Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române. Era un candidat cu un cu totul alt calibru din partea PSD. Chiar și Gabriela Firea consider că avea cu totul alte șanse în cursa pentru prezidențiale.
Referindu-mă la lupta, impropriu spus lupta – mai degerabă trânta, electorală dintre Iohannis și Dăncilă, aș rezuma-o în câteva cuvinte: prestația lui Iohannis a fost dezamăgitoare, parcă se chinuia cu orice chip să își dezvăluie toate imperfecțiunile, în timp ce Dăncilă s-a chinuit, și pe alocuri a și reușit, să se autodepășească, să își îndrepte din defecte. Dar dacă tot a apucat-o pe această linie a demnității și a educației, Viorica Dăncilă trebuie să meargă până la capăt și să își înainteze demisia. Nu poți să declari în discursul de după aflarea rezultatelor, că ești mândră de un procent de 30% și că partidul tău și-a redobândit terenul pierdut. Poate că eu și mulți alții și-ar fi dorit acolo un candidat cu șanse reale la câștig, și nu folosirea unei campanii prezidențiale drept mijloc pentru alte scopuri ulterioare.
