Avem prima reacţie: se fac paşi pentru rezolvarea Canalului Mureşel

0
436

Cotidianul nostru a sesizat în repetate rânduri problemele pe care le întâmpină locuitorii din zona Canalului Mureşel. După ce ani de zile nimeni nu a mişcat un deget, se pare că avem o primă reacţie.

La solicitarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Consiliul Județean Arad a eliberat Certificatul de Urbanism pentru Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) la proiectul „Dezvoltarea sistemului de ape interne de interes comun de pe Canalul Mureșel, Canalul Ier Legător și Canalul Ier”.

Proiectul este finanțat din fonduri europene și prevede decolmatarea, regularizarea și igienizarea canalului Mureșel, dar și modernizarea stației de pompare, refacerea unor construcții hidrotehnice (8 stăvilare) reprofilarea a trei canale de desecare sau modernizarea sediilor administrative ale ANIF.

De-a lungul anilor, amenajările de desecare Mureșel – Ier și Ier – Arad Frontieră au suferit procese de degradare prin colmatarea reţelei de canale, uzura avansată a construcţiilor hidrotehnice de pe reţeaua de canale şi a staţiilor de pompare de desecare. În acest context ANIF, prin Unitatea de Administrare Arad, în parteneriat cu Direcția Regională „Tisa Inferioară” a Apelor (ATIVIZIG – „Alsó-Tisza Vidéki Vízügyi Igazgatóság”) din Ungaria, a semnat acest proiect de mai sus, în care sunt planificate o serie de investiții. „Este un pas important asigurat de Consiliul Județean Arad, pe care l-am făcut pentru ca acest proiect să prindă viață. Sunt încrezător că acest proiect se va derula conform calendarului asumat prin finanțarea europeană. Decolmatarea și igienizarea canalului Mureșel este un proiect foarte important pentru municipiul și județul Arad, pentru că are rolul atât de a asigura o protecție în plus împotriva inundațiilor, cât și de a diminua poluarea mediului”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Sperăm ca acest demers să se materializeze cât de repede, să nu rămână doar simple vorbe goale scrise pe o hârtie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.