Singurul fotbalist utist care a absentat de la amicalul cu Dinamo Pancevo din motive tehnico-tactice a fost Daniel Celea. Laurențiu Roșu a avut la dispoziție exact 20 de jucători de câmp, cât pentru două echipe, iar pentru fundașul central de 21 de ani acesta fost semnalul că – probabil – îl așteaptă un retur tot la „satelitul” din Liga a III-a. „Am realizat că e greu să prin echipa și am cerut rezilierea amiabilă a contractului. Aceasta s-a produs ieri și voi pleca acasă, la Filiași. Am primit deja câteva telefoane de la alte echipe, cele mai bune din eșalonul trei, dar nu am încă idee ce voi face. Sunt puțin dezamăgit acum, mi-a trecut la un moment dat prin minte să și abandonez fotbalul. Nu am nimic de reproșat nimănui, chiar le mulțumesc celor din stafful administrativ, tehnic, dar și colegilor pentru tot. În final, îi doresc UTA-ei să promoveze la finalul acestui sezon, pentru că merită”, ne-a mărturisit fotbalistul sosit în vara anului trecut de la Pandurii Târgu Jiu.
Celea a făcut parte din lotul UTA-ei deplasat la Oliva Nova, dar odată cu transferul macedonianului Mevlan Adili a ieșit și mai mult din calculele lui Roșu. În prima parte a stagiunii, puternicul fundaș central a jucat doar în repriza a doua a partidei cu Călărașiul și a fost integralist în partida de Cupă pierdută în „fieful” celor de la Becicherecul Mic. Asta pentru prima echipă, în timp ce la UTA II a fost mai de fiecare dată titular.

Recomandările redacției