padureMai mulţi săteni din zona Gurahonţ ne-au contactat la redacţie, în urma publicării anchetei noastre cu privire la muşamalizarea furturilor de lemne din pădurea composesoratului de acolo. Localnicii susţin că neregulile semnalate de noi recent nu sunt singulare, vorbind despre vânători organizate pe bandă rulantă, cu mulţi invitaţi care evită să plătească taxa de participare, urmate de chefuri care ţin toată noaptea, cu muzicanţi şi… muzicante. Sătenii susţin că în timpul unei vânători care a avut loc recent au fost împuşcaţi mai mulţi mistreţi, dintre care doi ar fi fost evisceraţi, iar unul ar fi fost furat în noaptea care a urmat. „Este oare adevărat ce a început să se vorbească, că la cabana Băleşti se petrec lucruri necurate? Acum a fost povestea cu mistreţul, iar anul trecut a fost furată o armă de acolo. De asemenea, tot pe raza acestui ocol au mai fost probleme legate de nişte tăieri ilegale, petrecute într-un perimetru în care masa lemnoasă era exploatată de firma unui prieten al directorului de la Direcţia Silvică”, susţine una dintre sursele noastre. Printre cei care ne-au semnalat neregulile de la Ocolul Silvic Gurahonţ sunt şi silvicultorii care susţin că la cabana de la Băleşti ar fi fost organizate chefuri la care ar fi participat şi Radu Ţârle, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, astfel, ar fi interesant de aflat dacă aceste informaţii se dovedesc a fi adevărate,  cine a plătit pentru aceste chefuri şi cine a plătit cazarea oaspeţilor.
În ceea ce priveşte tăierile ilegale, persoanele cu care am stat de vorbă susţin că s-ar impune ca Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare Oradea să efectueze un control de fond, după topirea zăpezii, care acum ascunde multe lucruri.
Acarul Păun este bun de tras la răspundere
Marcel Oprea, şeful Ocolului Silvic Gurahonţ, nu ne-a răspuns ieri la telefon, la fel cum a procedat şi purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice, astfel încât nu putem prezenta un punct de vedere al silvicultorilor cu privire la problemele legate de vânătoare. În ceea ce priveşte tăierile ilegale, cum faptele s-au petrecut pe  raza districtului condus de Daniel Halja, am luat legătura cu acesta.  Halja nu a dorit să ne dea prea multe informaţii, susţinând că nu este abi­litat să facă acest lucru, însă ne-a confirmat că în cazul tăierilor în care a fost implicată firma prietenului directorului Teodor Ţigan a fost găsit vinovatul în persoana unui drujbist, un veritabil Acar Păun.  „Dacă eu sunt beat la volan şi mă prinde Poliţia, nu patronul este de vină. Drujbistul şi-a recunoscut fapta. Avea obligaţia să taie doar lemnele marcate, indiferent de ce i-ar fi spus patronul, dacă acesta i-ar fi spus ceva. Pentru a nu răspunde el, ar fi trebuit să ia o semnătură de la patron, dar nu cred că se bagă patronul în aşa ceva”, a declarat Halja. În ceea ce-l priveşte pe pădurarul care trebuia să păzească pădurea composesoratului, şeful de district susţine că acesta a fost trimis în faţa comisiei de disciplină a Direcţiei Silvice, dar cum nu face parte din respectiva comisie, nu ştie ce s-a întâmplat ulterior.
Întrebări fără răspuns
Pentru a lămuri şi celelalte aspecte sesizate de oameni, am trimis o solicitare scrisă pe adresa Direcţiei Silvice, cu toate că reprezentanţii instituţiei cu pricina refuză să răspundă la întrebările ziarului nostru, încălcând astfel Legea 544/2001, cu privire la liberul acces la informaţiile de interes public.  Am cerut astfel să ni se comunice câte vânători au fost organizate anul trecut şi câte vânători au fost organizate anul acesta la Ocolul Silvic Gurahonţ, dacă toate persoanele invitate au achitat taxa de participare şi cine plăteşte chefurile organizate la sfârşitul acţiunii şi cazarea participanţilor la cabana de la Băleşti. De asemenea, am cerut să ni se răspundă  dacă s-a depus o plângere la Poliţie în cazul unui mistreţ furat.
În numerele viitoare ale ziarului nostru vom reveni cu noi dezvăluiri cu privire la faptele petrecute în pădurile administrate de Direcţia Silvică Arad.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției