Administrația Națională de Meteorologie a emis o averizare meteo, valabilă în intervalul 22 ianuarie, ora 11 – 23 ianuarie, ora 10. În toată țara, se vor înregistra ninsori, precipitații mixte și polei. „În intervalul menționat, aria precipitațiilor va cuprinde treptat toate regiunile și pe arii restrânse vor fi moderate cantitativ. Acestea vor fi sub formă de ninsoare și local se va depune strat nou de zăpadă, iar în vestul țării trecător vor fi și sub formă de lapoviță și ploaie. În regiunile sud-estice și în extremitatea de sud se vor semnala mai ales ploi. Se va forma polei”, susțin meteorologii.

De menționat că, până spre sfârșitul săptămânii, temporar, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, mai însemnate cantitativ în jumătatea de sud.

Recomandările redacției