Avioane militare Suhoi, trimise de Rusia în Belarus

0
221

Rusia a trimis avioane militare Suhoi Su-30 în vestul Belarusului pentru a forma un centru de pregătire militară mixt, pentru misiuni aeriene comune şi patrularea frontierelor celor două ţări, a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Minsk, conform Digi 24.

Avioanele ruse, al căror număr nu este precizat, au sosit pe aerodromul Baranovici. Anunţul survine cu două zile înaintea începerii unor exerciţii militare comune în Belarus şi Rusia care au provocat consternare în interiorul NATO şi în rândul ţărilor Uniunii Europene, informează Agerpres.

Relaţiile dintre Belarus şi Occident s-au deteriorat în special din cauza campaniei iniţiate de regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko pentru a reprima vocile critice, după alegerile prezidenţiale din august anul trecut, scrutin contestat de opoziţie şi care a provocat ample proteste de stradă.

Letonia, Lituania şi Polonia au raportat creşteri substanţiale ale numărului de migranţi care au ajuns pe teritoriile lor plecând din Belarus. Cele trei state, care sunt membre ale Uniunii Europene, l-au acuzat pe Lukaşenko că pune presiune asupra UE în scopul ridicării sancţiunilor economice impuse Belarusului.

Aleksandr Lukaşenko urmează să se întâlnească joi cu preşedintele rus Vladimir Putin, la Moscova. La începutul lunii, liderul de la Minsk a anunţat că Rusia va trimite echipament militar în Belarus, inclusiv avioane, elicoptere şi sisteme de apărare aeriană.

Săptămâna trecută, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut Rusiei să dea dovadă de transparenţă în desfăşurarea exerciţiilor militare „Zapad-2021”. Polonia a avertizat luni că aceste exerciţii vor alimenta tensiunile deja sporite din cauza afluxului de migranţi care trec frontiera dinspre Belarus către Uniunea Europeană, conform sursei citate.

Rusia şi Belarus sunt oficial parte ale unei Uniuni Statale şi de mai mulţi ani poartă negocieri în vederea creşterii integrării celor două naţiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.