Aviz părinților: s-a modificat legea privind acordarea stimulentului de inserție

0
482

Legea stimulentului de inserție nu mai obligă părinții să se întoarcă la serviciu cu 60 de zile înainte.

Aceasta  a fost modificată astfel încât părinții au la dispoziție mai multe variante. Astfel, părinții arădeni care vor să primească stimulent de inserție nu mai trebuie să se întoarcă la serviciu înainte de terminarea concediului de creștere și îngrijire copil cum era până acum. Părinții care revin la muncă, din concediul de creștere, înainte de împlinirea vârstei de șase luni de către copil sau un an, în cazul celor cu handicap, primesc un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Banii îi vor primi până când copilul împlinește doi ani, respectiv trei ani;

Cei care revin la muncă după ce copilul împlinește șase luni, respectiv un an în cazul copiilor cu handicap, primesc doar 650 de lei pe lună;

Stimulentul de inserție de 650 de lei pe lună se acordă părinților chiar dacă revin la muncă după terminarea concediului de creștere, adică după ce copilul împlinește doi ani, respectiv trei ani, în cazul celui cu dizabilități. În acest caz, stimulentul se acordă până ce copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani;

Plata stimulentului de inserție nu încetează, ci doar se suspendă, dacă părinții nu mai obțin venituri din muncă. Reluarea plății se face după revenirea la muncă;

Perioadele de șomaj tehnic subvenționat de stat (OUG 30/2020) și cele în care s-au încasat indemnizațiile pentru PFA-urile cu activitate întreruptă (OUG 30/2020) sau redusă (OUG 132/2020) sunt luate în calcul la vechimea necesară obținerii concediului pentru creșterea copilului.

Reamintim că înainte de apariția HG 52/2011 părintele aflat în concediul de creştere a copilului trebuia să realizeze venituri impozabile cu minimum 60 de zile înainte de împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul celui cu dizabilităţi dacă dorea să beneficieze de stimulent de inserție. Acest lucru însemna că demersurile pentru revenirea la muncă trebuiau făcute cu trei luni înainte de vârsta de doi ani a copilului, deoarece legislaţia prevede că angajatorul trebuie anunţat despre intenţia salariatului de a se reîntoarce din concediul de creştere a copilului cu 30 de zile înainte de începerea efectivă.

Acum legislaţia s-a simplificat semnificativ, astfel că stimulentul de inserţie va fi acordat şi părinţilor care vor termina concediul de creştere, adică şi după împlinirea vârstei de doi ani, respectiv trei ani, a copilului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.