Avocaţii Sorinei Pintea: „Nu a existat un flagrant. Doamna Sorina Pintea este victima unei înscenări”

0
302

Avocaţii Sorinei Pintea fac primele precizări publice despre dosarul de corupţie în care este implicat fostul ministru al Sănătăţii. Apărătorii Sorinei Pintea contrazic susţinerile oficiale ale DNA şi afirmă că nu a existat un flagrant, motiv pentru care nu există nici un proces verbal încheiat în acest sens. Într-un punct de vedere transmis redacţiei STIRIPESURSE.RO, avocaţii denunţă o înscenare căreia i-a căzut victimă Sorina Pintea, în urma unor „jocuri politice murdare”.
„Având în vedere informațiile contradictorii apărute în spațiul public la adresa doamnei Sorina Pintea, facem următoarele precizări pentru a clarifica acuzațiile formulate împotriva acesteia: 1. În opinia organului de urmărire penală, acuzația de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută de disp. art. 289 alin.1) Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicare art. 35 alin.1) Cod penal, constă în două acte materiale: a) solicitarea și primirea în mod direct și pentru sine, undeva în luna noiembrie /decembrie 2019 a sumei de 10.000 Euro de la suspectul C.M., sumă care ar fi provenit de la un reprezentant al unei societăți comerciale din București. Cu privire la această faptă există doar un denunț, inițial susținându-se că ar fi fost dată lui C.M. pentru el și abia din data de 27.02.2020 s-a pretins că aceasta ar fi ajuns în realitate la doamna Sorina Pintea. b) solicitarea și primirea în mod direct, în data de 28.02.2020, a sumei de 120.000 lei de la suspectul C.M., sumă care ar fi provenit de la un reprezentant al conducerii unei societăți comerciale din București. Această acuzație este susținută doar prin denunțul lui C.M., redarea trunchiată a unui dialog de aproape 1 minut din 28.02.2020 și de plasarea unei pungi cu bani, al cărui conținut nu a fost cunoscut de doamna Sorina Pintea până la sosirea organelor de urmărire penală.
Nu a existat un flagrant, acesta fiind motivul pentru care nu există un proces verbal încheiat în acest sens. Menționăm în mod expres că nu este vorba de achizi­ționarea de aparatură și/sau consumabile medicale având legătură cu epidemia de Coronavirus, fiind vorba despre un contract încheiat și derulat în 2019.
Doamna Sorina Pintea este victima unei înscenări și a unor jocuri politice murdare, dovadă suplimentară în acest sens fiind și gestul denunțătorului, extrem de atipic procedural, de a-i contacta fiul pentru a-i spune adevărul, și anume că, în
realitate, banii nu erau solicitați pentru mama sa și nici predați ulterior acesteia“, precizează echipa de avocaţi de la Mocanu & Asociaţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.