După ce maseurul a fost refuzat de Comisia de Etică și Disciplină a FRF, Baloteștiul și-a trimis în luptă avocatul în „speța” punctelor solicitate de Șoimii Pâncota, ca urmare a faptului că medicul ilfovenilor s-a prezentat la stadion după expirarea celor 15 minute regulamentare.
Acesta, în persoana lui Bogdan Filcea, a depus o întâmpinare pe patru file, în care cel mai solid dintre argumentele ce ar trebui să anuleze contestația divizionarei secunde arădene ar fi calitatea de președinte a lui Angelo Massone, al cărui nume era pomenit în raportul de arbitraj. Delegatul echipei, Liviu Ilea, preciza la un moment dat că arbitrul de centru, Claudiu Marcu,  a refuzat să-i arate lui Massone ceasul său (consi­derat conform regulamentului cel oficial) cu ora la care medicul Baloteștiului, Leonid Turcan, a semnat, la rândul său, raportul de joc. Teoretic, calitatea lui Angelo Massone (care, de altfel, trebuie declarat dintr-un moment în altul președinte de Tribunalul Ineu acolo unde s-au introdus de aproape o lună actele de schimbare oficială a conducerii pâncotane) nu are prea mare legătură cu fondul problemei, atâta timp cât „oficialii” Pâncotei au demonstrat prin imagini filmate (depuse și pe un CD și certificate de IT-istul de la Casa Fotbalului) cu telefonul mobil Iphone ora la care ajunge doctorul ilfovenilor. Iar contestația e scrisă și semnată de Liviu Ilea, cel care are calitate oficială la club, dovedită prin ID-ul dat de FRF.
Tot Filcea se mai leagă de faptul că atâta timp cât arbitrul de centru a dat drumul la joc, înseamnă că nu a sesizat nimic ilegal, adică nu găsește oportună vreo contestație a Șoimilor Pâncota. Cert este că, dacă nu mai intervin alte chichițe de ordin judecătoresc, Comisia de Etică și Disciplină a FRF a amânat pe vineri o pronunțare a deciziei cu privire la soarta celor trei puncte din Balotești – Pâncota (pe teren 2-0).
În fine, în paralel, pâncotanii au făcut un memoriu separat împotriva arbitrului de centru, constățeanul Claudiu Marcu, con­- siderat – practic – principalul vinovat pentru toată această „teva-tură” cu ora la care a ajuns cu adevărat medicul Leonid Turcan la stadion. Ora 11,18, conform ceasului „șoimilor”.

Recomandările redacției