Filiala Arad a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi (CECCAR), a organizat ieri o confe­rinţă de presă în avanpremiera unui eveniment pe care toţi contabilii patriei în aşteaptă cu nedisimulată emoţie: Ziua Contabilului Român, eveniment pe care contabilii arădeni şi CECCAR Arad îl organizează astăzi, miercuri, 21 septembrie, de la orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Este şi ocazia de a se sărbători 95 de ani de la înfiinţarea organizaţiei
Preşedintele CECCAR Arad, prof. univ. dr. Dorel Mateş, şi directorul exe-c­utiv al organizaţiei, Nicolae Micle, au vorbit că căldură şi cu emoţie des­pre profesiunea de contabil („… o profesie fără care nu există nici economie, nici societate” – Dorel Mateş), despre condiţia contabilului în societatea de azi – condiţie nu tocmai roză dacă se au în vedere nesfârşitele modificări de coduri, de legi, de norme, de metodologii şi de proceduri, modificări care mai mult încurcă lucrurile decât le descurcă, despre activitatea filialei arădene a CECCAR (între primele zece filiale ale ţării), despre eforturile continue de perfecţionare a specialiştilor din domeniu şi de aliniere a lor, ca profesionişti, la cele mai înalte exigenţe şi standarde europene şi mondiale. „Oriunde în lume, contabilii români fac cinste ţării şi profesiei noastre”, spuneau cei doi lideri ai organizaţiei arădene.
Ziua Contabilului Român se va organiza la Arad, Chişineu-Criş, Ineu şi Sebiş, iar la manifestări au fost invitaţi membrii organizaţiei, contabili neafiliaţi, autorităţi locale, reprezentanţi ai celor două universităţi arădene, ai mediului de afaceri, cola­- boratori, simpatizanţi şi prieteni.

Recomandările redacției