Zile trecute s-a-ntâmplat o şedinţă a CLM ca toate celelalte şi ca nici o alta: anostă şi „pe fugă” – deci ca de obicei,  dar pigmentată de nişte cereri ale opozanţilor puterii, cereri care-au căzut prin votare – tot ca de obicei (şi firesc, aş spune eu, că doar nu te vei lăsa tu pe tine, putere, cu pîinea-n braţe şi să-i predai custura ascuţită brici opoziţiei). Că aşa a fost mărturiseşte cel care subsemnează aceste rînduri şi gînduri (adică le suprasemnează, că semnătura-i sus, nu jos). Aşadar suprasemnatul depun mărturie-n cunoştinţă de cauză fiindcă am fost acolo, în sală (primarul nu!), şi tot în cunoştinţă de cauză trag concluzii – le trag în piept de parc-ar fi duhan, că nimeni nu ţine cont de ele.
Aşadar primarul n-a fost la şedinţa aia – dar, după şedinţa la care n-a fost, a ieşit c-o conferinţă de presă în care-a luat-o pe presă de urechi şi-a tras-o de perciuni că nu relatează…, că relatează…, că dacă se merge cu srisu-n felul ăsta şi cu plaivazu-atîrnînd într-o parte pesedeii or să-şi ia lumea-n cap şi-or să creadă că pot face cam tot ce vor…, mă rog: palme delicate-n botul presei şi ghionţi simţiţi în coas­tele ziariştilor derapaţi, deci nealiniaţi.
Vectorul principal al ideilor era că pesediştii mint de rup pământul şi se-ncontrează tuturor proiectelor măreţe (mai degrabă mătreţe!?!), de înaintare a Aradului nu se ştie-ncotro şi de propăşire a urbei întru binele…, întru binele…, a-şa…

Trecem cu vederea minciunile gogonate ale primarului Gheorghe Falcă, fără a le enumera, respectiv două: aia cu refugiaţii pe care-i cerea de la guvern în dosarul marii mînăreli Arad – capitală…, şi pe care nu-i mai ceruse-n conferinţa de presă de după pierderea competiţiei (adică a banilor mulţi şi frumos sunători şi grozav de folositori, din buget, desigur, nu din buzunarele-i), şi-aia cu asociaţia de proprietari care-a comandat ea astuparea cu asfalt a unei gropi pline ochi cu apă cînd cu ploaia care-a umplut şi canalizare, şi viaduct Voinicilor, şi strada…, şi strada…, şi pivniţa…, şi…, şi…, de parcă asociaţia de locatari ar fi administraţie publică municipală şi primăria SRL privat, ca s-ajungem la chintesenţă: dacă capra sare masa, iada sare casa.
Drept urmare, după diferitele decla­raţii pesediste în care… pesediştii (păi cine alţii?), se jură şi se răsjură că nu vor vota niciodată contra intereselor arădenilor, un subaltern liberal al primarului „a ieşit la bătaie” cu un comunicat croit leit după chipul şi ase­mănarea stăpânului, comunicat cu mult mai asemănător unui berbece de asalt decît unui obrăzar de mătase. Comunicatul în cauză geme de multa bădărănie cuprinsă-n pîntecele-i de document politic şi atacă la baionetă minciuna pesedistă: ba aţi votat contra arădenilor! – asta-i muniţia din puşca plai­vazului mult prea tînărului liberal dedat la năravurile stăpînului.
Totuşi nu-i aşa! Eram acolo şi-am văzut şi-am auzit tot – deci depun mărturie de partea adevărului: pesediştii au cerut ce-aş fi cerut şi eu în situaţia aceea, chiar de-aş fi fost liberal (Doamne apără şi păzeşte!): amînarea votării pentru-a se putea studia documentele cu maximă atenţie. Li s-a refuzat amînarea (prin votare), aşa că s-au abţinut să se pronunţe! Se-nţelege bine româneşte, sau sînteţi turci? Oamenii s-au abţinut, deci acuzele-s nefondate, deci atacul e-o bădărănie condamnabilă – dar nu-i de mirare la cît de insignifianţi sînt politicienii zilei.
Acum să nu cumva să se spună că trag spre roşu – deşi fuga spre roşu a Universului nu mai e demult teorie, ci axiomă. Am tot atîta preţuire pentru social-democraţi cîtă avea şi Panait Istrati (un gigant de la care-am învăţat lecţia neîncrederii): „…somnolenta social-democraţie…”, zicea haimanaua din Brăila ajuns faimos prin Paris. Social-democraţii Aradului mint la fel de sfruntat şi cu-aceeaşi nonşalanţă ca şi adversarii: ba că lucrările la cele două pasaje vor începe mîine (eram în sală la acea conferinţă de presă, acu’ vreo patru ani aproape), ba că Fifor e senator de Arad (reprezentantul votanţilor din Dolj chiar deschizîndu-şi ca­binet senatorial pe la noi, pe-aici pe unde nici n-a candidat, nici nu l-a ales careva…).
În cazul nostru, bădărănia-i element matematic într-o ecuaţie algebrică simplă şi poate fi dată factor comun – cu dragii noştri politicieni puşi în paranteze (dragii politicieni?!? Feri-mă, Doamne, de Satana şi de Satane!).
Mi-s dragi bădăranii, chiar foarte dragi, dar numai cei ai genialului Goldoni. De ceilalţi mi-i o silă infinită, de care văd că nu mai scap şi nici spranţe nu-s, deşi posibilităţi ar fi şi-ar fi şi-atît de necesar!

Recomandările redacției