Obiectiv privind, rezultatele din acest an de la bacalaureat se înscriu în general în linia ultimilor ani. Sau, cel puţin aşa arată statisticile şi analizele. Desigur, exceptând acel „cutremur”, când s-a introdus sistemul de supraveghere video la examen. Dar, ca şi performanţă propriu-zisă, asistăm la o degradare a actului de învăţământ. Cu riscul de a-i jigni pe unii, care s-au dovedit merituoşi, atât dintre profesori, cât şi dintre elevi sau părinţi, cred că încă nu am reuşit psihologic să ne debarasăm de tarele care trag în jos sistemul educaţional. Iar concluzia nu vine ca urmare a scandalului „mită pentru bac” din judeţul nostru, acest scandal eventual doar întărind ideea.
La momentul 2011, când s-a introdus sistemul video, actualii absolvenţi terminau clasa a IX-a. Erau şi suficienţi de maturi pentru a înţelege că nu mai merge cu şmecheria, dar în acelaşi timp aveau trei ani în faţă pentru a se pregăti, atât ei, cât şi părinţii lor, pentru un examen în adevăratul sens al cuvântului. Unii s-au pregătit, dovadă că avem şi absolvenţi cu rezultate meritorii, alţii sunt acum obiectul unor anchete, iar o a treia categorie e cea a celor care sunt subiecţi predilecţi la rubrica „Perle de la bac”.
Sigur, nu toată lumea trebuie să aibă bacalaureatul, ţara are nevoie de meseriaşi, de profesionişti şi în domeniul muncii. Dar majoritatea liceenilor nu concep viitorul fără o facultate, chiar dacă, mai apoi, nu numai că nu profesează în domeniul în care a absolvit o facultate, dar nici măcar pe o funcţie cu studii superioare.
Din păcate, la aceste tare contribuie şi guvernanţii, prin unele idei cel puţin bizare care modifică şi răsmodifică Legea Educaţiei. Bunăoară, cum ar fi trei sesiuni la bac. De ce nu patru, trimestrial sau una lunară, până la promovabilitate de sută la sută? Sunt convins că acel elev care n-a învăţat suficient de două ori nu o va face nici a treia oară. Practic, motivul este bagatelizarea (mai precis rebagatelizarea) acestui prag educaţional şi aducerea lui la un act derizoriu, când ar trebui ca bacalaureatul să fie cel mai important reper al învăţământului.
Prin aceste metode, de „înmuiere” a examenului de bacalaureat, însoţit de altă găselniţă a guvernanţilor – intrarea la facultate fără absolvirea bacalaureatului –, generaţiile viitoare nu sunt ajutate deloc, dimpotrivă. Nu e suficient să încercăm să eliminăm frauda (realitatea arată că de la anul supravegherii video doar am reuşit să o diminuăm), dacă facem din bacalaureat un concurs de sărit coarda sau de completat sudoku.
Bacalaureatul este primul examen serios al vieţii, trambulina pentru viitoarea carieră profesională, incluzând aici şi studiile superioare. Nici unuia dintre noi nu i-ar conveni să zboare cu un avion proiectat de un inginer, operat de un medic sau judecat de un magistrat care au dat bacalaureatul de atâtea ori până l-au promovat. Dacă vrem specialişti, indiferent de domeniu, trebuie să repofesionalizăm sistemul de învăţământ, nu să-l bagatelizăm.
Finalizez printr-un banc tematic, comic prin replică, dar trist prin pilda pe care o dezvoltă: „Doi prieteni se reîntâlnesc după câţiva ani şi au următorul schimb de replici: «Am auzit că ţi-ai terminat facultatea.», «Oho, de doi ani! Am dat şi masterul.», «Şi, cum e?» «La toamnă dau doctoratul», «Ştii ce, bravo ţie. Dă-mi te rog o shaorma şi o apă plată!»”. Faza cu doctoratul întăreşte pilda, dar România are zeci, sute de mii de cazuri de mezelari sau faianţori cu facultate. Şi, vorba altui banc: la ce le foloseşte?
