baiPeste o mie de persoane au participat, la finele săptămânmii trecute, la deschiderea sezonului estival de la Băile Termale din Gai (Bidi). A fost o zi plină de soare și de voie bună. Evenimentul a fost organizat de reprezentanții Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Arad (CARP). Nu a lipsit mâncarea gătită la ceaun (fasolea cu ciolan), dar nici spectacolul susținut de interpreți și dansatori.
„Dacă ne uităm în jurul nostru vedem că lumea ne caută. Apa termală este foarte bună, este o mană cerească pentru cei care suferă de afecțiuni reumatice. În acest an am pregătit cele trei bazine, pe care le avem unul în interior, două în exterior și 20 de vane. Biletele de tratament sunt mai puține la ora actuală și cei care se deplasează mai greu preferă să vină aici la tratament”, declară Lidia Dan, preşedinta CARP Arad. Cei mai norocoși dintre participanții la eveniment au avut parte și de cadouri, deoarece a fost organizată o tombolă. „Peste 60.000 de persoane vin anual la băi. Oferim multe servicii, avem saună, masaj, manichiură, pedi­chiură, vane individuale, cabinete medicale și de fizioterapie”, mai afirmă Lidia Dan. Începând de anul trecut funcționează și salonul de kinetoterapie din cadrul Cabinetului de Fizioterapie. Membrii CARP vor plăti anul acesta trei lei pe zi pentru intrarea la băi, iar celelalte persoane opt lei.
Băile Termale din Gai, aflate pe strada Meşterul Manole, sunt cunoscute și sub denumirea de „Bidi” și se întind pe o suprafață de 20.000 de metri pătraţi. Oamenii spun că aleg aceste băi, deoarece apa are calități identice cu cea de la Felix.

Recomandările redacției