UTA nu a reușit să stea în picioare în fața Petrolului Ploiești decât o repriză și încheie zbuciumatul sezon 2018-2019 a ligii secunde cu al 7-lea eșec intern. Clinceni, Balotești, U. Cluj, FC Argeș, Luceafărul și ASU Poli sunt celelalte formații care au plecat cu toate punctele de pe „Motorul”, stadion pe care „roș-albii” ar trebui să înceapă și campionatul viitor.
Însă, conform celor spuse de noul antrenor, „roș-albii” ar putea reveni în Calea Aurel Vlaicu mai repede decât ar fi anticipat toată lumea sau de cum arată poza zilei de pe șantierul „Francisc Neuman”. Invitat la emisiunea condusă de Dan Filoti – DigiSport Matinal, alături de Emil Săndoi și Ilie Poenaru ( antrenorul care a promovat-o pe Clinceni în Liga 1), Laszlo Balint s-a arătat extrem de optimist privind data la care noua sa echipă va intra în casă nouă.
„Stadionul este unul dintre motivele pentru care eu am ales să merg la Arad. Oamenii de acolo au încercat și încearcă să finalizeze cât de repede stadionul și în acest moment se poate spune că este pe ultima sută de metri. Nu știu detalii foarte multe, dar este important că din ceea ce am discutat cu oamenii de acolo undeva în august, cel târziu septembrie, sperăm să putem juca meciuri oficiale pe noul stadion. Toată lumea știe ce suporteri sunt la Arad, ce emulație se va crea odată cu inau­gurarea noului stadion, iar domnul Săndoi poate să confirme că și la Craiova s-a întâmplat același lucru. Este o mică diferență în ceea ce privește capacitatea celor două arene, de la Arad și Craiova, însă sunt convins că se va crea o emulație extrem de benefică pentru echipă”, a spus tehnicianul prezentat, miercuri seara, ca noul tehnician al Campioanei Provinciei.
Pe de altă parte, cel puțin deocamdată, cuvântul promovare nu este rostit răspicat când vine vorba despre obiectivul stagiunii următoare la UTA, dar Balint explică: „Știu ce înseamnă UTA și spiritul acestei echipe. UTA este foarte iubită, iar suporterii sunt destul de pretențioși și tocmai de aceea și responsabilitatea mea și a tuturor celor care vom fi în acest proiect e mare. Promovarea nu e un obiectiv impus, dar sperăm. Cine mă cunoaște, știe că-mi doresc foarte mult să performez indife­rent de clubul la care activez. Bineînțeles, raportat la condiții și situație, pentru că la Metaloglobus nu mă mai puteam bate la promovare ținând cont de locul pe care era echipa în momentul în care am preluat-o. Așadar, îmi doresc foarte mult ca și la Arad să avem constanță în rezultate și mai ales să dezvoltăm un joc care să fie pe placul suporterilor. Rezultatele nu vin întâmplător și atunci trebuie să ai și o idee de joc clară. Este mult de muncă, într-adevăr, ne așteaptă o vară destul de agitată din multe puncte de vedere, dar am entuziasm și încredere că putem reuși în acest proiect”.
În studioul DigiSport, s-a vorbit și despre regula juniorilor pentru formațiile de Liga a II-a, iar „Gyuszi” Balint s-a declarat mulțumit de fondul de jucători de la UTA. „La Arad există un fond de jucători tineri foarte bun. Sunt jucători ca Miculescu, Hrezdac, Isac sau Oroian, care ați văzut ce gol a dat și ieri, din punctul acesta de vedere nu o să avem probleme. De altfel, unul dintre obiectivul clubului UTA ține de promovarea acestor juniori și e și normal să fie așa. Fotbalul românesc are nevoie de noi talente, așa cum sunt Dennis Man sau Adi Petre, care au plecat chiar de la Arad”, a adăugat noul „principal” al echipei fanion a Aradului.
Balint își încheie treaba la Metaloglobus chiar în „fieful” marii rivale a UTA, ASU Poli, după care toate eforturile sale se vor îndrepta spre formarea unui lot competitiv pe Mureș. Prima zi de antrenament al utiștilor sub comanda lui Laszlo Balint e prevăzut pentru data de 25 iunie.

Recomandările redacției