Balint: „Avem de făcut un drum lung până când UTA să poată emite pretenţii pentru play-off“

0
217

Laszlo Balint, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că echipa lui are de parcurs un drum lung şi dificil de făcut până când va putea avea pretenţii la calificarea în play-off-ul Ligii I, chiar dacă în momentul de față UTA se clasează pe locul 5 în clasament.
„Probabil că avem şi noi limitele noastre, dar important e să le împingem cât se poate de sus. Da, ne dorim să ne batem de la egal la egal cu cei de sus, dar avem de făcut un drum lung şi dificil până când UTA să poată emite pretenţii justificate pentru calificarea în play-off. Important e să progresăm de la meci la meci. Pentru că până acum nu am reuşit nimic. OK, am reuşit o succesiune de rezultate bune, am legat două victorii, dar e foarte important să ne păstrăm atitudinea şi concentrarea“, a afirmat tehnicianul.
Antrenorul echipei arădene a menționat că rezultatele bune obținute în ultima perioadă dau încredere sportivilor înainte de partida cu Gaz Metan Mediaş din această seară.
„Ne aflăm în faţa unui adversar dificil, condus de un antrenor (n.r. – portughezul Jorge Costa) care a făcut performanţă în România şi iată că a reuşit să o redreseze pe Gaz Metan. Mă refer în principal la ultimul lor rezultat, adică la victoria obţinută în deplasare cu CFR Cluj. Nu e la îndemâna oricui să câştige pe terenul campioanei en titre. Însă şi noi suntem bine, venim după o serie de rezultate pozitive şi mai ales după două victorii consecutive, ceea ce ne dă încredere înaintea partidei de luni“, a spus el.
„Gaz Metan e o echipă foarte bine organizată. Pentru că victoria de la CFR s-a bazat în primul rând pe o organizare foarte bună. Au jucători de calitate, sunt periculoşi la fazele fixe. Ştim toate aceste lucruri, antrenăm toate aceste detalii care ne-ar putea ajuta să câştigăm luni. E bine că majoritatea băieţilor sunt bine din punct de vedere medical şi că avem soluţii, aşa că privim cu încredere. Eu rămân la principiul meu. Dacă noi vom fi bine atunci 100% vom câştiga acest meci“, a adăugat Balint.
Balint susține că fotbaliștii săi evoluează bine de la meci la meci, dar mai trebuie să îmbunătăţească anumite aspecte.
„Jucătorii sunt pe un trend ascendent din toate punctele de vedere. Însă echipa mai trebuie să crească, încă mai sunt aspecte pe care trebuie să le îmbunătăţim. Şi trebuie să muncim. Sper eu însă să fi eliminat definitiv acele probleme în defensivă care ne-au făcut să suferim în cele 30-35 de minute ale partidei de la Botoşani“, a precizat Laszlo Balint.
Echipa arădeană întâlneşte, în această seară de la ora 20:30, pe teren propriu, formaţia Gaz Metan Mediaş. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.