Balint, despre poziția în teren a lui Miculescu: „Am încercat să adaptez calitățile lui la cerințele echipei pentru acest moment”

0
173

Cel puțin în ultima lună, Laszlo Balint a optat mai ales pentru A. Rus, Isac, Hrezdac și Oroian la capitolul juniori, David Miculescu rămânând mai mereu pe bancă. A primit o șansă la Reșița, dar a trebuit să părăsească terenul în prima parte, acuzând o stare de rău.
Ieri, internaționalul U19 s-a întosrs din nou printre titulari. A început partida în banda dreaptă, dar apoi a fost trecut în centru, în spatele „vârfului”. În minutul 63 a luat din nou loc pe bancă, pe teren apărând Oroian. La final, provocat de presă, Laszlo Balint a vorbit deschis despre tânărul său elev și poziția acestuia în teren. „Locul lui David Miculescu nu este neapărat în spatele vârfului, trebuie lămurită foarte clar această discuție. Din punctul meu de vedere, Miculescu a dat randament foarte bun și și-a creat multe ocazii de gol în momentul în care a intrat din zona late­rală pe piciorul lui bun, stângul și s-a pus în situație de finalizare sau a putut să se lege prin combinații de atacanți în zona centrală. Îmi amintesc că, în perioada de pregătire, cu mici excepții, David Miculescu a jucat pe poziția de mijlocaș central ofensiv și de cele mai multe ori făcea demarcare în zona la­terală, căuta tot timpul spațiul pentru a-și valorifica piciorul de bază. Așadar, am încercat să adaptez calitățile lui David Miculescu la cerințele echipei pentru acest moment. David Miculescu a avut un joc destul de bun și astăzi, și-a dorit foarte mult să înscrie, dar cel mai important este că a câștigat echipa”, a punctat antrenorul „Bătrânei Doamne”.
La ritmul în care joacă UTA până la pauza de iarnă și problemele medicale din lot, probabil, Miculescu va mai avea șansele sale să-și demonstreze utilitatea pentru noul lider al campionatului ligii secunde la fotbal. În runda din weekend, cea cu numărul 18, „Bătrâna Doamnă” evoluează la București, împotriva celor de la Metaloglobus. „Adversarii noștri de duminică demonstrează prin parcursul pe care l-au avut în acest sezon că este una din echipele puternice ale eșalonului secund. Chiar dacă nu cred că-și propun să se bată pentru promovare, e clar că și-au propus să termine pe un loc mai mai bun decât cel de anul trecut. Au constanță, iată că au reușit să lege victorii din nou, știm că ne așteaptă o deplasare dificilă din multe puncte de vedere” , a punctat Laszlo Balint, antrenorul „roș-albilor”.
Duminică, la ora 14, se va auzi primul fluier al confruntării dintre Metaloglobus și UTA, în direct pe Digi Sport1, Telekom Sport și Look Sport. Arădenii au rămas pe primul loc în Liga
a II-a, după ce Rapidul a câștigat cu 5-1 la Mioveni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.