UTA a deschis cu un succes seria de partide amicale din Antalya. Cel puțin pe foaie, Racing Luxemburg a fost cea mai abordabilă formație din cele patru aflate pe lista adversarilor din Turcia, iar „roș-albii” nu au avut mari probleme în a se impune. Pe lângă „dubla” Buhăcianu și reușita din penalty a lui Romario Moise, arădenii și-au creat și alte ocazii clare.
În general, „Bătrâna Doamnă” a avut pro­bleme cu pragmatismul în amicalele începutului de an, dar Laszlo Balint susține că acest lucru nu e neapărat de condamnat în acest moment al pregătirii. „Pe undeva, e normal să nu luăm cele mai bune decizii acum, când picioarele sunt grele și volumul de muncă foarte mare. Veneam după două zile pline în Turcia, am dat peste un adversar destul de bun, iar vremea ne-a pus probleme și ea. Mă bucur că ne-am atins obiectivele pentru acest test, deși au exis­tat și părți la care am suferit. În special în repriza a doua am comis câteva greșeli neforțate, de care, bineînțeles, trebuie să scăpăm, însă au fost și lucruri pozitive. Cel mai important este acum să fim sănătoși pentru a putea munci așa cum ne dorim. De exemplu, pe Hrezdac nu l-am putut utiliza azi căci aseară a acuzat o stare febrilă și, chiar dacă azi era mai bine, am zis să nu-l forțăm pe vremea proastă pe care am jucat”, ne-a mărturisit Laszlo Balint.
Ieri, a fost programat un singur antrenament în cantonamentul utist, pentru ca partea a doua a zilei să fie destinată refa­cerii. Sâmbătă e programat al doilea test din Turcia, contra rușilor din liga secundă, Yenysey Krasnoyarsk și: „Într-adevăr, avem un grafic al minutelor pentru fiecare fotbalist, rămâne de văzut, însă, cu cine vom începe jocul de sâmbătă. Trebuie ținem cont și de alte aspecte, cum ar fi faptul că unii jucători vin după accidentări sau alte probleme medicale. Mulțumirea mea se leagă de faptul că toți cei în cauză, adică Cipri Rus, Pușcaș, Jebari și chiar și Ciucur lucrează în plus, în completare, trag tare să ajungă cât mai repede la nivelul celorlalți. Totul decurge bine până acum aici, avem condiții foarte bune de antrenamente, de cazare, masă și, bineînțeles, refacere. Sperăm să se îndrepte și vremea”, a adăugat Balint.
Următorul adversar al „roș-albilor” în Antalya va fi Yenysey Krasnoyarsk, din eșalonul secund rus, sâmbătă, de la ora 11.

Recomandările redacției