Laszlo Balint, antrenorul celor de la UTA a fost nemulțumit de remiza 0 – 0 obținută de elevii săi duminică seara în meciul cu Farul Constanța în prima etapă a sezonului 2021/2022 al Ligii I.

Utiștii au avut o șansă uriașă în primul minut de joc, iar mai apoi au avut ocazii de gol în cea de a doua repriză când s-au aflat în superioritate numerică.

Este început de campionat, până la urmă e un punct în dreptul nostru. Dar ţinând cont şi de desfăşurarea evenimentelor din a doua repriză, când am fost la în dublă superioritate la un moment dat, e un pic frustrant că nu am reuşit să fructificăm una dintre ocazii.

Mă bucur că am reuşit să blocăm echipa Viitorului, o echipă de posesie, căreia îi place să aibă controlul jocului prin posesie. Am început meciul foarte bine, cu ocazie în secunda zece.

Cred că băieţii au făcut tactic un meci foarte bun, dar ne-a lipsit golul, poate ne-au lipsit acea dezvoltare a atacului pe zonele laterale, în special când eram în superioritate.

Le mulţumesc suporterilor pentru atmosfera creată, ne era dor de această atmosferă, avem acea formă de tristeţe că nu am putut să câştigăm, să-i facem fericiţi pe deplin, dar sper că din punctul de vedere al atitudinii sunt mulţumiţi de cum au evoluat băieţii”, a declarat Balint, după meci.

Farul, la revenirea în Liga I după o lungă pauză, după fuziunea cu FC Viitorul, a obţinut un punct eroic, după ce a jucat finalul partidei în doar opt jucători de câmp plus portarul.

Recomandările redacției