UTA a adunat în acest an patru puncte și urcă pe poziția a 9-a, la trei puncte de locul de play-off ocupat de Chindia. Echipa lui Laszlo Balint a păstrat aceeași tactică precum în meciul cu Viitorul. Însă, la Voluntari au existat mici schimbări care au făcut diferența, în rest UTA a făcut în mare parte un joc defensiv, iar atacul a fost abia pe final cânt în teren au intrat noii veniți ai UTA-ei. După intrarea lui Antal, dar și calitatea pe care Vorobjovas și Roger jr l-au adus pe faza de construcție a jocului, „Bătrâna Doamnă” a forțat victoria chiar în ultima fază a meciului prin Erico da silva unul dintre fundașii UTA-ei.

Balint și-a felicita elevii pentru reușita din Voluntari, și speră ca parcursul următor al echipei arădene să fie unul din ce în ce mai bun.

Trebuie să îi felicit și eu pe băieți, au principalul merit, am crezut până în ultima secundă în această victorie. Am crezut, chiar dacă pe alocuri calitatea jocului nostru a suferit un pic. Ne-am fi dorit să facem un joc un pic mai bun, dar, una peste alta, nici nu mă interesează prea mult acest lucru acum. E foarte important că am obținut cele trei puncte, este o adevărată descătușare această victorie. Sper să fie doar un prim pas în tot ceea ce privește parcursul nostru următor, pentru că ne dorim să fim pe o pantă ascendentă. În primul rând în ceea ce privește rezultatele, pentru că avem nevoie de rezultate, dar apoi să și creștem ca și joc, pentru că asta ne propunem zi după zi”, a spus antrenorul Laszlo Balint.

Antrenorul echipei arădene are foarte mare încredere în jucătorii săi, și își dorește ca aceștia să avanseze și să devină tot mai buni. Principalul arădenilor a fost extrem de încântat de punctele obținute după meciul cu Voluntari.

E important că jucătorii mei cred și își doresc să devenim din ce în ce mai buni, altfel echilibrul din clasament este extrem de pregnant. Avem nevoie de continuitate în rezultate, avem nevoie de o succesiune de rezultate bune, ca să putem stabiliza – cumva – locul în clasament, într-o zonă să spunem un pic mai liniștită. Asta este o victorie fantastică din punctul meu de vedere și prin prisma punctelor obținute în clasament, dar și prin prisma moralului și a încrederii în propriile forțe”, a mai punctat Balint.

Cu toate că „centralul“ ilfovean nu a fost corect și nu a acordat o lovitură de la 11 metri echipei din Arad, Gyuszi Balint nu a contestat decizia arbitrului deși el a văzut clar ce s-a întâmplat.

Am văzut penalty de pe bancă, așa mi s-a și spus că la faza aia a fost un 11 metri. Poate că 8 din 10 arbitri ar fi dat, dar nu mai contează. Nu-mi place să comentez deciziile arbitrilor. Sunt convins că așa a văzut, nu am niciun fel de intenție. Important este că am trecut și peste, pentru că a fost un moment psihologic destul de dificil. Un minut-două, băieții au rămas cu faza respectivă întipărită în minte, dar ne-am scuturat repede, am crezut în victorie și, din fericire, iată că reușim să ne bucurăm”, a adăugat antrenorul „Bătrânei Doamne“.

UTA urmează să joace contra penultimei clasate, FC Argeș pe arena „Francisc Neuman“, antrenorul susține că echipa are mare nevoie de încă o victorie.

Cu excepția a trei-patru echipe care se pot înscrie aproape la fiecare meci în postura de favorită, în rest eu cred că fiecare meci din Liga 1 stă sub semnul echilibrului. Iar asta se și vede până la urmă, detaliile fac diferența și iată că astăzi jocul a fost decis de o fază fixă. Din păcate și noi, în repriza a doua cel puțin, am făcut greșeala să acordăm mult prea multe faze fixe adversarilor. Din fericire am avut responsabilitate în momentul în care ne-am apărat la faze fixe și meritul este că am crezut până în ultima secundă. Efectiv am știut că trebuie să vină și un gol și trebuie să ne descătușăm. Aveam mare nevoie de această victorie”, a concluzionat Balint.

Recomandările redacției