Balint ține garda sus chiar dacă utiștii sunt favoriți în partida cu FC Voluntari

0
336

După victoria de sâmbătă din cea de a cincea etapă a ligii I, arădenii vor să mențină același ritm și să încheie partida de duminică cu o nouă victorie. Aflată pe loc de play-off, UTA vrea să urce în clasament. Cu toate că pe hârtie UTA este favorită, antrenorul arădenilor nu lasă garda jos, iar meciul de duminică va fi tratat cu seriozitate maximă.

Ne aflăm în faţa unui meci în care calculele hârtiei ne indică pe noi favoriţi, tocmai de aceea am discutat mult în această săptămână cu jucătorii pentru a gestiona mental pregătirea acestui joc. Este clar că trebuie să menţinem nivelul de concentrare, atitudine şi motivaţie, pentru a reuşi să practicăm un joc bun, care la final să ne permită să obţinem cele trei puncte. Întâlnim un adversar imprevizibil, cu jucători de experienţă în aproape fiecare compartiment, precum Tamaş, Raţă, Nemec sau Lorant Fulop, ultimul un transfer foarte reuşit în opinia mea pentru cei de la Voluntari. De asemenea, e nevoie să păstrăm această linie de echilibru, să ne debarasăm de victoria cu Craiova, după care ne-am bucurat şi să ne focusăm cu foarte mare atenţie pe acest meci. Cred că am demonstrat până acum, chiar şi cu echipe cu pretenţii justificate de play-off, că putem juca un fotbal bun, de angajament şi că putem progresa în toate compartimentele. Avem capacitatea de a creşte pe momentul de atac poziţional, dar pe de altă parte trebuie să fim foarte atenţi în special la fazele fixe în apărare, aspect care m-a nemulţumit în amicalul cu Crişul. Cei de la Voluntari sunt periculoşi pe aceste momente şi va trebui să ne concentrăm mai mult, dar nu doar pe aceste faze, ci în general pe tot parcursul jocului”, a spus Balint în cadrul unei conferințe de presă susținute la stadion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.