Balint, în Top 3 sportivi ai Aradului la ultimul an de juniorat: „A fost bine, dar se putea și mai mult”

0
192

balintiotcuJucătoarea de tenis de masă legitimată la CSM a terminat anul 2014 pe podiumul tuturor clasamentelor întocmite de instituțiile arădene. Nici nu se putea altfel din moment ce Bernadett Balint a cucerit trei medalii la Campionatul European de Juniori, fiind foarte aproape de o performanță notabilă și la „mondiale”.
Totodată, arădeanca a luat și alte 20 de medalii la concursuri internaționale, fapt ce a propulsat-o în primele trei junioare de pe „bătrânul continent”. „Cred că am avut un ultim an de juniorat destul de bun, poate chiar cel mai bun din cariera mea. Chiar dacă am luat acele trei medalii la europene, am un mic regret căci ele puteau fi patru. Aș dori să dedic aceste rezultate părinților care sunt mereu și necondiționat alături de mine și conducerii Grupului Şcolar Csiky Gergely, care – de asemenea – mă înțelege și-mi permite să-mi văd și de cariera de sportivă”, a explicat Balint.
Odată cu trecerea la seniori, arădeanca s-a transferat în campionatul germaniei, la Kolbermoor. „Mă simt bine în Germania, în Bundesliga  e cu totul alt nivel față de cel din România. Acolo am ocazia să-mi măsor forțele cu jucătoare din topul mondial, iar la seniori va trebui să muncesc din ce în ce mai mult. Obiectivul meu numărul unu rămâne o medalie cu echipa României de senioare la europene”, a adăugat „Detti”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.