Inundaţiile sunt, peste tot în lume, fenomene naturale accidentale. La noi, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, diluviile se petrec în fiecare an, acoperind astfel întreaga dimensiune a firescului mioritic. Ne-am obişnuit cu băltirea cotidiană la fel cum ne-am obişnuit şi cu supunerea milenară, de pe urma căreia ne-am pricopsit cu fatalismul nostru congenital, atât de bine exprimat prin proverbul „capul plecat sabia nu-l taie”. Privesc şi acum la televizor o scenă pe care am văzut-o repetându-se de sute de ori în ultimii ani: militarii şi jandarmii se precipită cu toată tehnica lor din dotare în zonele calamitate, în vreme ce sătenii stau adunaţi laolaltă şi aşteaptă sosirea „ajutoarelor”. Am toată compasiunea faţă de nenorociţii care şi-au pierdut toată agoniseala în urma inundaţiilor şi îi îndemn pe toţi cititorii să-şi îndrepte zeciuiala cuvenită Domnului către aceştia. Dar nu pot nutri aceleaşi sentimente faţă de obştile care nu fac nimic, de pe-un an pe altul, pentru stăvilirea acestor catastrofe. Mi-aduc aminte că săpam în fiecare an, împreună cu bunicul meu, şanţul din faţa casei, după care, în zilele stabilite de dinainte de comunitatea căpâlnăşeană, ne adunam tot satul şi curăţam păşunea, decolmatam valea şi reparam podeţele. Nici când a ieşit Mureşul, în 1970 şi 1075, satul nu a fost inundat, iar valea nu şi-a ieşit din matcă. Autorităţile? Au şi ele, fireşte, rolul lor, dar principala sarcină ţine de autogospodărirea localităţilor. Nu de sus în jos se face politica cea înţeleaptă, ci de jos în sus. Ca dovadă, proiectele de descentralizare care au fost ratate de către toţi guvernanţii. La fel stau lucrurile şi în cazul strategiilor de prevenire a inundaţiilor. Nu legislaţia guvernamentală a ferit bogata localitate arădeană Seleuş de inundaţii, ci hotărârea legumicultorilor de aici de nu-şi mai depozita lemnele de foc în faţa caselor şi a bloca astfel şanţurile de scurgere. Pe de altă parte, este lucru de ştiut că după fiecare reformă agrară îmbunătăţirile funciare trebuie să se adapteze noilor realităţi din teren. Îi auzim pe toţi marii proprietari de terenuri solicitând ajutorul statului pentru a pune la punct un sistem modern de irigaţii, dar n-am auzit nicio vorbuliţă şi despre sarcinile pe care le au în ceea ce priveşte lucrările de desecare sau de regularizare a văilor care le străbat proprietăţile. Aşa, băltind în fiecare vară şi troienind la fiecare Crăciun, vegetăm în stare echivocă – vorba lui Octavian Goga…

Recomandările redacției