Banatul nu e victimă sigură! „Chiar aveam nevoie de un asemenea start”

0
294

peti-barbPrivită ca potențială candidată la retrogradare, Banatul Sânicolau Mic a reușit surpriza rundei inaugurale din Liga a IV-a, învingând la Păuliș. Gazdele, conduse de „Ole” Roșca, și-au menținut intact efectivul de anul trecut, cu Mițiți, Daniel Popa, Geanîm sau Florin Rus în avangardă, însă au părăsit terenul învinși de alb-violeți, a căror medie de vârstă a fost ridicată doar de Daniel Ștefăligă, Peti Barb și portarul Matteo Montorfano.
„A fost un joc bun din partea ambelor echipe, deși canicula s-a simțit din plin. S-a jucat frumos, echilibrat în prima repriză, ne-au dominat zece minute în cea de-a doua, iar pe final am reușit trei-patru contraatacuri tăioase și i-am prins de două ori Eu zic că victoria nu e întâmplătoare, avem formula cu care am terminat în ultimele etape din campionatul trecut, cu copiii pe care am zis că ne bazăm. Din fericire, nu ne-am înșelat”, a remarcat Peti Barb.
Contează pe Bubela și Nădăban!
În formația Banatului a debutat și Michele Bubela, nepotul fostului fundaș al UTA-ei din anii 80, Ludovic Bubela! Tânărul fotbalist împlinește 17 ani peste o lună și jumătate. Barb și Damian Vasiu au primit o mână de ajutor de la încă un veteran din fotbalul arădean, Cornel Nădăban, fostul atacant de la UTA și Vagonul. „Dar nu va juca, e mai tânăr ca mine cu un an și nu accept concurență!”, a zâmbit Barb, care a împlinit 48 de ani pe 7 iulie! „E bine că am pășit cu dreptul, chiar aveam nevoie de așa ceva. Urmează Sântana, am uitat deja meciul cu Păuliș, fiecare punct e prețios. Mă bucur pentru victorie, mai ales că toți ne-au văzut prima victimă. Anul trecut am avut fotbaliști cu nume, ne vedeam locurile 1-5, dar am fost pe locurile 12-14. Poate va fi invers acum”, a încheiat Peti Barb.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.