Economia românească ar urma să se contracte cu 5,7% în 2020, dar va înregistra o relansare de 4,9% în 2021, conform celei mai recente actualizări a prognozei economice (Economic Update) a Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală (ECA) publicate miercuri de instituţia financiară internaţională, conform Agerpres. De asemenea, pentru a răspunde la consecinţele pandemiei de COVID-19, Banca Mondială se aşteaptă ca deficitul fiscal să ajungă la 9,1% din PIB în 2020, de la un nivel planificat de 3,6% din PIB înainte de criză. În ceea ce priveşte riscurile şi provocările cu care se va confrunta România, Banca Mondială susţine că, pe termen scurt, principala provocare este ţinerea sub control a crizei COVID-19 şi limitarea consecinţelor sale economice şi sanitare.

Pe de altă parte, traiectoria pro-ciclică înregistrată de politica fiscală înainte de criza COVID-19 a agravat constrângerile fiscale, reducând încrederea investitorilor şi majorând costurile de finanţare. „În plus, dacă majorarea pensiilor cu 40%, adoptată recent de Parlament, nu va fi inversată, aceasta ar afecta în mod serios stabilitatea macroeconomică şi, pe termen scurt, ar conduce la o retrogradare a ratingului suveran al României„, avertizează Banca Mondială. Un alt risc îl reprezintă gradul redus de absorbţie al fondurilor europene, ceea ce în opinia Băncii Mondiale pune sub semnul întrebării capacitatea României de a profita de fondul de relansare al UE, care este unul dintre principalele motoare ale relansării economice.

La nivel general, Banca Mondială se aşteaptă în acest an la o scădere cu până la 4,4% a economiilor emergente şi aflate în curs de dezvoltare din Europa şi Asia Centrală. Se estimează că procesul de creştere va înregistra o redresare în anul 2021, cu 1,1% – 3,3%. Cu toate acestea, perspectivele rămân incerte şi există şi riscul de subperformanţă. Ritmul de redresare depinde de durata de manifestare a pandemiei de COVID-19, de disponibilitatea şi distribuirea unui vaccin, precum şi de gradul de intensificare a comerţului şi investiţiilor. În consecinţă, creşterea din regiune ar putea fi mai slabă decât ne-am putea aştepta, dacă pandemia se înrăutăţeşte.

Recomandările redacției