De câteva zile, toate cele 30 de bănci din oraşul Lupeni au fost dotate cu mături şi făraşe. Autorităţile mizează, în primul rând, pe efectul psihologic, dar şi pe bunul simţ al localnicilor care fie nu vor mai arunca gunoi pe jos deloc, fie vor strânge singuri după ei. Pentru a nu fi furate însă, edilii au găsit şi soluţia clasică: au legat măturile şi făraşele de bănci, cu lanţuri, informează digi24.ro.

Pare foarte util acest kit de făcut curăţenie. Doar că atunci când vrei să îl şi foloseşti, constaţi ca făraşul are un lanţ cam scurt, pentru că de aici şi până la coşul de gunoi mai rămân câţiva metri”, a spus un cetățean. Lucian Resmeriţă, primar Lupeni a declarat: Ele sunt puse acolo şi în scopul de a-i conştientiza pe oameni, de a lucra la psihicul lor. Atunci când vezi o mătură şi un făraş nu îţi mai vine să arunci pe jos”.

1.200 lei a fost investiţia pentru achiziţionarea celor 30 de mături şi 30 de făraşe. Când vine vorba de utilitatea lor, localnicii au păreri împărţite. Reprezentanţii administraţiei locale recunosc că vor lua în calcul fie mutarea coşurilor de gunoi mai aproape, fie montarea unor lanţuri mai lungi. In plus, vor amplasa astfel de kituri în toate zonele în aer liber din oraş.

Recomandările redacției