Administrația județeană a reușit să acceseze bani cât pentru opt județe – spun autoritățile, fondurile atrase ridicându-se la peste 13,8 milioane de euro.

Este vorba de finanțare alocată pentru opt județe (patru din România și patru din Ungaria) în vederea modernizării drumurilor transfrontaliere, pe programul Interreg România-Ungaria 2014-2020 – finanțare luată de Arad. Din fondurile atrase ar urma să fie realizați mai bine de 12 kilometri de drum nou construit și 20,21 de kilometri de drum modernizat.

Contractul de finanțare a fost semnat astăzi la Consiliul Județean, de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, la semnare fiind prezenți și vicepreședinți și primari din localități arădene.

În cadrul proiectului, orașul Curtici va avea o șosea de centură nord-sud, iar orașul Chișineu Criș va avea un prim tronson de centură, care va lega Nădabul de Socodor. Astfel, distanța de la municipiul Arad până la punctul de trecere a frontierei Vărșand se va scurt cu 10 kilometri.

„Județul Arad a obținut, pentru modernizarea drumurilor județene transfrontaliere, întreaga sumă alocată întregii axe pentru finanțarea modernizării drumurilor la nivelul regiunii transfrontaliere. Asta înseamnă opt județe: Arad, Timiș, Satu Mare,  Bihor, Csongrád, Békés, Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg. Nu pot însă să nu remarc că ministerul Dezvoltării a avut nevoie de câțiva ani pentru semnarea acestui contract atât de important pentru județul Arad. Și în condițiile în care vorbim de fonduri europene și nu de bani alocați de Guvern, administrația de la București întârzie proiectele Aradului. Am promis că modernizăm județul Arad, și ne ținem de cuvânt. Am promis condiții mai bune de viață pentru arădeni, și de trei ani muncim pentru ele. Zilele trecute s-au împlinit trei ani de când echipa noastră conduce Consiliul Județean. Au fost trei ani de construcție a unor proiecte de dezvoltare, în primul rând din fonduri europene. Am adus în acești ani, prin Consiliul Județean, prin instituțiile noastre subordonate, peste 250 de milioane de euro din finanțări. Dezvoltăm Aradul cu bani europeni!”, a susținut președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Investiții de zeci de milioane de lei

Proiectul se va implementa în parteneriat cu Primăria Curtici și Fundația pentru Dezvoltarea Județului Bekes. Investiția totală a județului Arad se ridică la 47.300.000 lei, din care, eligibili sunt 40.200.000 lei, diferența de 7.100.000 de lei fiind acoperită din bugetul propriu al Consiliului Județean Arad .

Vor fi modernizate tronsoanele de drum care leagă localitățile Curtici – Sânmartin, Sânmartin – Socodor și Socodor – Nădab.

Orașul Curtici va construi centura sud-nord a oraşului (7,3 kilometri)  legând zona industrială cu DN 79 şi cu punctul de trecere de frontieră Vărşand, având alocați ca sumă eligibilă 4.161.304 de euro.

Aceste investiții se încadrează în strategia Consiliului Județean Arad de a realiza o rețea de drumuri în zona de graniță, prin care să fie potențat rolul de poluri de dezvoltare locală al orașelor Nădlac, Pecica, Curtici, Chișineu-Criș. Se dorește  reducerea aglomerației la punctul de frontieră Nădlac, prin redistribuirea traficului transfrontalier către puncte de frontieră alternative și să se asigure legătura dintre DN 79 și punctul de frontieră Vărșand, cu ocolirea orașului Chișineu-Criș.

Investiția este integrată  cu alte proiecte, realizate din diverse surse de finanțare: tronsonul Peregu Mare – Pecica și Turnu – Variașu Mic, Nădlac-Peregu Mare și Pecica-Turnu, Arad – Variașu Mic– Iratoșu și Sânmartin – Grăniceri.

 

Recomandările redacției