Consilierii județeni au aprobat solicitarea comunei Peregu Mare de mutare a sumei de 20.000 de lei pentru reparații la clădirea grădiniței din localitate. Fondurile, alocate, provin din diminuarea investiției „Sistem de supraveghere video”.
De asemenea, comuna Vinga a solicitat realocarea sumei de 200.000 de lei de la proiectul „Extindere rețele de canalizare menajeră și extindere stație de epurare” și transferarea banilor către reabilitarea de trotuare și podețe, un demers necesar cauzat de timpul nefavorabil – ploi abundente – care a afectat comuna Vinga.
„Ca întotdeauna, lăsăm la latitudinea administrațiilor locale decizia de a folosi banii alocați de Consiliul Județean acolo unde consideră necesar. Apreciez spiritul de gospodar al celor doi primari. Faptul că se apropie deschiderea noului an școlar și că situația creată de pandemie este una specială, transferarea banilor spre zona educațională, la Pereg, nu e doar firească, ci și necesară. Iar la Vinga transferul banilor a venit tot ca urmare a unei decizii necesare”, a afirmat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Recomandările redacției