Banii din plusul bugetar, alocați pentru situații de urgență

0
355

Consiliul Județean a rămas cu plus bugetar consistent adunat din anii trecuți. Mai precis, la sfârşitul anului 2018, administrația județeană a înregistrat excedent din anii precedenţi în sumă de 136.829 mii lei, din care, până la sfârşitul lunii octombrie 2019 a fost alocată suma de 132.396 mii lei pentru realizarea obiectivelor de investiţii, precum şi pentru finanţarea proiectelor în derulare. În decursul anilor,  banii din plusul bugetar au fost orientați spre diverse proiecte – în infrastructură, sănătate, cultură și altele.

În prezent, un nou proiect poate fi acoperit tot din banii rămași în excedent a fost identificată de Consiliul Județean Arad. Este vorba de proiectul „Reţea transfrontalieră pentru îmbunătăţirea capacităţii de răspuns şi a managementului riscurilor în situaţii de urgenţă” – ROHU“, proiect ale cărui baze s-au pus încă din 2017 și care a continuat în 2018. În cadrul acestui proiect s-au achiziționat echipamente pentru situaţii de urgenţă, în valoare de 1,16 milioane de euro, pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență. În urma proiectului, Pecica, Nădlac şi Vinga pot fi deservite de câte o ambulanţă SMURD. O autospecială în valoare de 350 mii euro a intrat în dotarea ISU Arad.

Cel mai probabil, pentru acest proiect sunt necesare realocări financiare, o sumă de circa 207.000 lei necesitând a fi alocată pentru acest proiect. Proiectul pentru utilizarea banilor din excedent intră la vot în CJA, spre finele acestei luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.