Banii europeni vor putea fi atrași mai ușor în regiune, iar decizia vizează întreaga zonă de vest și implicit Aradul. Administrației județene, primăriilor și chiar altor instituții care vor să obțină finanțare prin Programul Operațional Regional Vest – le va fi de acum mai ușor. Și asta pentru că, desecentralizarea procesului de decizie asupra fondurilor de la UE, la nivel de regiune a fost aprobată.

În luna februarie a acestui an, reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest au fost prezenți la Arad pentru prezentarea celor 10 proiecte din județul nostru care au intrat pe finanțare, pe fondul supracontractării. La acel moment, Sorin Maxim, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Vest a vorbit despre importanța procesului de descentralizare și a subliniat că se așteaptă undă verde în acest sens.

Astfel, prin descentralizare, deciziile asupra tipului de proiecte, asupra ghidurilor și modul de lansare se vor lua nivelul regiunii Vest, nu doar la agenție, ci și la nivelul consiliilor de dezvoltare regională

Zilele acestea a fost aprobată oficial descentralizarea procesului decizional al fondurilor europene la nivel regional. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest preia funcţia de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) în Regiunea Vest, începând cu perioada de programare 2021-2027, pe lângă celelalte atribuţii pe care le deţine. Parlamentul României a votat legea.

Practic, astfel ADR-urile, în calitate de autorităţi de management vor pregăti și negocia direct cu Comisia Europeană Programele Operaționale Regionale, în funcție de nevoile și specificul regional, vor elabora ghidurile solicitantului prin care se stabilesc condițiile de acordare a finanțărilor către beneficiari, vor evalua și contracta la nivel regional proiectele depuse, vor gestiona implementarea acestora și efectuarea plăților către beneficiari.

Începe o nouă eră în ceea ce înseamnă dezvoltarea regională şi managementul fondurilor europene la nivelul regiunilor din România. Vorbim despre proceduri simplificate, scrierea ghidurilor de finanţare la nivel local, finanţări adaptate nevoilor din regiune, un contact direct cu Comisia Europeană. Acum avem şansa să facem mai mult pentru oamenii din regiunea noastră”, a declarat directorul general al Agenției de Dezvoltare Vest, Sorin Maxim.

Prin cele 10 proiecte acceptate la finanțare pe POR în iarnă, în județul nostru s-au atras circa 40 de milioane de euro. Între acestea numără, proiectul municipalității pentru achiziția de încă patru tramvaie noi de capacitate mare și încă 6 vagoane de tramvai de capacitate medie; reabilitarea și mansardarea școlii cu clasele I-IV la Ineu și transformarea în locuințe sociale a unei foste cazarme militare din același oraș, realizarea locuințelor colective sociale în orașul Sântana, dar și alte proiecte pentru Lipova, Pecica și Curtici.

Recomandările redacției