Bărbat de 67 de ani din Tinca, și-a omorât soția în bătaie pentru că a refuzat să facă sex cu el

0
1181

Începând de ieri, 18 aprilie, un bărbat în vârstă de 67 de ani se află sub urmărire penală, în urma săvârșirii infracţiunii de violenţă în familie.

         În seara zillei de 14 aprilie, inculpatul F. A.,  în   timp   ce   se   afla   în   locuinţa   sa   din   comuna   Tinca   judeţul   Bihor, din cauza geloziei și a faptului că soţia sa, în vârstă de 57 de ani, a refuzat să întrețină relații sexuale cu el, folosindu-se de o bucată de lemn, i-a aplicat acesteia multiple lovituri  în zona capului, a gâtului şi a toracelui, până a lăsat-o moartă.

Mai mult de atât, văzând-o fără suflare, ucigașul soț și-a îngropat soția pe malul   stâng  al   Crișului  Negru   al localității   Tinca,   în   zona   denumită popular ”Râturi”. 

De asemenea, prin ordonanţa din data ieri, 18 aprilie, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor inculpatul a fost reţinut pe o durată de 24 ore. Tot ieiri, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului, la finalul dezbaterilor Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor dispunând  arestarea preventivă  a acestuia pentru o perioadă de 30 zile.

„Am fost sesizaţi în cursul după-amiezii de sâmbătă despre faptul că în colonia de romi din localitatea Tinca s-ar fi comis un omor, iar autorul ar fi îngropat cadavrul. Procurorul criminalist şi poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost aseară la faţa locului”, a declarat, duminică, Gheorghe Vidican, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Totodată, se precizează că  „punerea in mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului F. A. și   arestarea   preventivă   a   acestuia   reprezintă   etape   ale   procesului   penal, reglementate de Codul de procedura penală, și nu pot, în nici un caz, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, declară Sabău Gligo, prim procuror adjunct.

Foto: Renasterea Banateana

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.