Creșterea și vânzarea porcilor nu mai este o noutate pe la noi de foarte mult timp. Cu toate că cel mai bine merge comerțul acestora în pragul sărbătorilor, creșterea lor durează tot anul. Așa, pentru că în continuare făcea această ,,afacereˮ, un bărbat a fost lăsat fără porci și amendat după ce polițiștii l-au prins.

Totul s-a întâmplat la Sântana unde polițiștii orașului au depistat ieri, 26 ianuarie, pe D.J. 797/A, pe raza localității, un bărbat de 39 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară 21 de suine (porci). Fiecare din aceștia avea aproximativ 30 de kilograme și desigur, fără ca animalele să poarte acea marcă metalică aplicată pe urechea lor pentru a putea fi recunoscute, adică animalele nu erau crotaliate.

De asemenea, bărbatul nu a putut prezenta nici documentele sanitar-veterinare legale privind proveniența și transportul animalelor, lucru ce i-a adus bărbatul o sancțiune contravențională, anume o amendă în valoare de 720 de lei. În final, la fața locului deplasându-se un reprezentant al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, care a dispus confiscarea suinelor.

Recomandările redacției