Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un bărbat din Ghana care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, prezentând la control  documente care aparţineau altei persoane.

În data de 13.04.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, un bărbat care s-a legitimat cu un document tip pașaport simplu, eliberat de autoritățile din Ghana și un permis de ședere emis de autoritățile spaniole.

Cu ocazia verificării documentelor în cauză, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoana prezentă la control şi fotografiile din documentele prezentate există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana este cetăţean din Ghana, în vârstă de 23 de ani.

„Lucrătorii noştri au iniţiat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au mai transmis reprezentanții STPF Arad.

Recomandările redacției