Un individ din Arad, cunoscut pentru comportamentul său extrem de violent, a fost luat pe sus de mascaţi, sâmbătă seară, după ce a încercat să agreseze mai multe femei. În plus, individul ar fi ameninţat şi nişte copii cu cuţitul, iar vecinii din bloc spun că nu mai au linişte, din cauza acestuia. Problema este că poliţiştii nu prea au cum să îl pună la punct, deoarece legile sunt mult prea permisive, iar suspectul nu se fereşte ca, după ce este lăsat să plece, să revină la vechile metehne. Cei ameninţaţi de acest individ, care a sărit la bătaie chiar şi de faţă cu poliţiştii, se tem că, până la urmă, bărbatul o să omoare pe cineva, aşa cum se întâmplă mai mereu, în astfel de cazuri.

Extrem de recalcitrant, bărbatul a fost luat pe sus de mascaţi şi băgat în duba poliţiei, după ce, chiar în timpul interogatoriului, individul a încercat să sară la bătaie. Bărbatul, cunoscut pentru comportamentul său violent, este spaima femeilor şi copiilor din zonă. Dealtfel, locatarii caselor şi blocurilor de pe strada Ana Ipătescu, din Arad, spun că omul are un comportament antisocial de-a dreptul periculos. „Vine, aşa stă cu telefonul, filmează şi strigă. Înjură femeile, le face desfrânate”, a spus una dintre victimele agresorului.  „Tot cartierul s-a plâns, ameninţă femeile şi copiii, de noi, de bărbaţi nu se leagă”, a spus un martor. „M-a ameninţat, era să îmi dea în cap. M-a tras o vecină din faţa lui, cobora de la etajul unu şi ea m-a tras din faţa lui. Trânteşte şi loveşte în ziduri, uşa mea e aproape spartă, scuipă şi loveşte”, a spus o femeie ameninţată.

Mai mult, oamenii spun că, dacă autorităţile nu vor lua urgent măsuri, pentru izolarea individului, acesta ar putea ajunge să omoare pe cineva.  „A vrut să bage cuţitul în doi copii”, a spus un martor. „Se trezesc omorâte de nişte beţivi şi nişte demenţi. Nu e de lăsat cu copiii pe stradă. Asta e legislaţie? Poliţia nu le poate face nimic. Îi duc la spital şi apoi revin pe stradă, aşa e legea. Uite, doamna e terorizată de câteva săptămâni şi nimeni nu face nimic. Oamenii nu fac nimic, că le e frică, dar nu trebuie să ne fie frică”, a spus o femeie. „Mă aştept să îmi dea în cap în orice moment, credeţi-mă, sfatul poliţiştilor a fost să umblu însoţită, dar, Dumnezeule, o deranjez pe vecina mereu, mă însoţeşte în permanenţă, noaptea. Fiica ei a dormit cu mine, să fie cineva cu mine, dar e elevă, nu pot tot să le deranjez pe ele. De ce nu se rezolvă? Nu sunt legi, nu sunt legi, asta e problema!”, a spus o femeie ameninţată.  După scandalul pe care l-a provocat sâmbătă seara, bărbatul a fost sancţionat de poliţişti şi condus la spital, pentru un consult de specialitate. De aici, însă, medicii l-au lăsat să plece, pentru că… aşa prevede legea. Legea românească.

(C.C.)

Recomandările redacției