Patru bărbaţi din Libia şi Maroc au încercat să iasă ilegal din ţară, fiind ascunşi sub patru autoturisme aflate pe platforma unui vagon din componenţa unui tren de marfă internaţional. Marți, 09.01.2017, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară în trenul Inter Regio care circulă pe relaţia România – Germania, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse, sub patru autoturisme transportate de platforma unui vagon de marfă, patru persoane. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbaţii în cauză sunt trei cetăţeni din Libia şi unul din Maroc, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, solicitanţi de azil în România.

Tinerii au precizat că s-au urcat în tren în staţia din Timişoara deoarece doreau să ajungă în Germania şi au recurs la această metodă pentru că nu aveau o viză valabilă. „În cauză poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun„, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Recomandările redacției