parchetProcurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a  inculpatului R.V.I., cercetat sub aspectul săvârşirii  infracţiunii  de tentativă de omor deosebit de grav.
Reamintim că în acea seară un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad se afla în zona unui complex comercial şi, la un moment dat, un bărbat s-a apropiat de unul dintre jandarmi şi a încercat să îl lovească cu un cuţit cu lungimea de 28 de centimetri. Prezenţa de spirit l-a făcut pe jandarm să blocheze lovitura bărbatului, reuşind astfel să nu fie rănit.
Din  probatoriul  administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, procurorii au stabilit că „în seara zilei de 27.10.2013, în incinta unui complex comercial din municipiul Arad, inculpatul a atacat cu un cuţit de mari dimensiuni un jandarm care se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad. Anterior incidentului, echipajul de jandarmi fusese chemat pentru a constata comiterea unui furt din complexul comercial şi urmau a identifica persoana suspectă, moment în care inculpatul l-a lovit spre zona abdome­nului cu un cuţit de bucătărie. Jandarmul  a reuşit să pareze lovitura şi, ajutat de colegi, l-a imobilizat şi încătuşat pe inculpat, sesizând Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad”.
Din verificările procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a mai reieşit că bărbatul a mai fost surprins de către jandarmi sustrăgând bunuri din acelaşi complex comercial, acesta fiind şi motivul pentru care l-a ata­cat pe subofiţerul din cadrul IJJ Arad. „Imediat după comiterea faptei, inculpatul R.V.I. a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă pentru o perioadă de 29 de zile, acesta aflându-se în prezent în arestul IPJ Arad. Pe parcursul cercetărilor, inculpatul a recunoscut şi regretat fapta comisă, motivând-o prin faptul că se afla în stare de ebrietate” – se mai arată în comunicatul remis de Parchet.
Dacian Don

Recomandările redacției