Bărbatul în vârstă de 42 de ani, care în anul 2019 a evadat de la Penitenciarul Arad, a fost prins în noaptea de duminică spre luni în timp ce fura bani dintr-o clădire de birouri din sectorul patru al Capitalei.

Potrivit Poliției Capitalei, în noaptea de duminică spre luni, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de reprezentanții unei firme că persoane necunoscute au pătruns in interiorul unei clădiri de birouri din sectorul 4, de unde sustrag bunuri.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii l-au depistat pe bărbat, care ar fi pătruns în clădire după ce a sărit gardul și a forțat o ușă de acces. Ulterior, acesta a intrat în mai multe birouri de unde ar fi sustras o sumă de bani și două terminale mobile.

Bărbatul avea mandat de arestare European.
Poliţiştii au stabilit că bărbatul figurează ca persoană urmărită, pe numele său fiind emis un mandat de arestare europeană, precum și un mandat de executare a pedepsei închisorii, ambele emise de Judecătoria Sectorului 4.

De asemenea, s-a stabilit că cel în cauză a evadat, la data de 12 iulie 2019 , în timp ce desfășura activități lucrative, acesta executând o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Arad în regim semideschis.

Și autoritățile judiciare bulgare au emis pe numele acestuia un mandat european de arestare pentru infracțiuni comise pe teritoriul acestei țări.

Cercetările în acest caz continuă, suspectul fiind reținut.

 

Recomandările redacției