Sâmbătă după amiază, un echipaj de Jandarmerie aflat în serviciu a depistat în zona Pieței Gării din municipiul Arad un bărbat de 33 de ani, din Olt, care nu a respectat măsura carantinării la domiciliu, deși s-a întors dintr-o țară declarată zonă cu risc epidemiologic ridicat.

Atenția jandarmilor a fost atrasă de faptul că bărbatul a schimbat brusc direcția de mers la vederea echipajului și nu purta nici masca de protecție sanitară în spațiul public.

În urma verificărilor efectuate jandarmii au avut surpriza să constatate că bărbatul  interceptat este aceeași persoană pe care, în urmă cu doar o săptămână, au mai sancționat-o contravențional pentru nerespectarea perioadei de carantinare. Bărbatul fusese atunci „dat în gât” de o prostituată, pentru că nu o plătise pentru serviciile aduse.

Astfel au fost efectuate verificări suplimentare și s-a constatat, și de această dată, că pe numele bărbatului alerta de tip ,,coronavirus asociat” este încă în vigoare și avea obligația legală să stea 14 zile în carantină la domiciliu.

„Având în vedere cele constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu încă o amendă în valoare de 3.000 lei, pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat, conform Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, au mai spus reprezentanții Jandarmeriei Arad.

Recomandările redacției