Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, persoană fizică, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită.

Potrivit rechizitoriului, la data de 09 mai 2021, inculpatul față de care se desfășurau cercetări într-un dosar penal de furt (privind sustragerea unei sume de 100.000 euro dintr-o locuință de pe raza municipiului Arad) a fost depistat și oprit în trafic de către un echipaj de poliție în cadrul Biroului Poliției Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva.

În acest context, inculpatul ar fi oferit agenților de poliție suma de 8.900 euro (din cei 12.000 euro promiși inițial) pentru a-l lăsa să plece și pentru a nu efectua nici o verificare cu privire la depistarea acestuia.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumei de 8.900 euro ridicată de la inculpat, în vederea confiscării acesteia.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Alba cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Recomandările redacției