Nicolae Constantinescu a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, secţia canto – unde l-a avut ca profesor pe legendarul Petre Ştefănescu-Goangă – şi clasa de operă condusă de Anghel Ionescu Arbore. În paralel, s-a bucurat şi de sfaturile maeştrilor Victoria Costescu-Duca şi Şerban Tassian. S-a numărat printre ultimii discipoli ai lui Petre Ştefănescu-Goangă, fiind – aşa cum afirma ilustrul bariton şi profesor – unul dintre preferaţii săi.

Rodrigo de Posa a fost personajul preferat al baritonului Nicolae Constantinescu. Debutul în rol a venit la o înlocuire a titularului din seara respectivă. Totul s-a petrecut foarte rapid, n-a avut vreme decât să aranjeze tempourile cu dirijorul Paul Popescu. Nivelul de măiestrie la care ajunsese în conturarea dificilului personaj verdian a fost foarte înalt. La un alt spectacol, după tabloul morţii lui Posa, a ieşit la aplauze împreună cu interpretul rolului titular, Ludovic Spiess.

Aşadar, rolurile din „Lucia di Lammermoor” şi „Don Carlos” fuseseră startul pentru înfăţişarea către publicul bucureştean şi din ţară a altor 23 de personaje importante, într-o diversitate stilistică de invidiat, pe care Nicolae Constantinescu a abordat-o de la nivelul său de solidă cultură, studiu şi pregătire serioasă, amănunţită. Spicuiesc aici: Germont, Escamillo, Silvio, Alfio, Valentin, Guglielmo din „Così fan tutte”, Contele Almaviva din „Nunta lui Figaro”, Lescaut din „Manon” de Massenet, Biterolf din „Tannhäuser”, Heraldul din „Lohengrin”, Contele Robinson din „Căsătoria secretă” ş.a. Nu a neglijat creaţia naţională şi a propus interpretări puternice pentru personaje ca Bălcescu din opera omonimă, Tezeu din „Œdipe”, Laertes din „Hamlet”, Gheorghe din „Năpasta”…. Toate rolurile de care baritonul s-a apropiat au fost abordate cu înalt profesionalism, cu atitudine scenică prestantă, susţinută  de o vocalitate generoasă care servea ideal plierea stilistică de care aminteam. Peste graniţă, Nicolae Constantinescu a cântat în Germania, Polonia, Ungaria, Suedia, Bulgaria, Cehia, Slovacia.

Mari cântăreţi români şi străini i-au fost parteneri. Tot absolut aleator, îi numesc pe Giuseppe di Stefano, Ludovic Spiess, Elena Cernei, Mady Mesplé, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaş, Marina Krilovici, Eugenia Moldoveanu, Cornel Stavru, Nicolae Herlea, Maria Slătinaru-Nistor etc. Referitor la interpretarea lui Marcello din „Boema”, baritonul îşi aminteşte deseori de cvartetul formidabil pe care îl alcătuia împreună cu Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Magda Ianculescu, nume de legendă ale Operei bucureştene. Dar nu numai scena de teatru liric a fost locul în care Nicolae Constantinescu şi-a construit cariera. Podiumul de concert l-a avut oaspete pentru frecvente apariţii pe afişe care anunţau opere şi oratorii baroce şi clasice. A abordat cu dedicaţie lumea liedului, din care au rămas înregistrate în fonoteca Radiodifuziunii bijuterii de Hugo Wolf, Beethoven, Ceaikovski, Musorgski, Schumann, Paul Constantinescu, Jora, Felicia Donceanu, Bretan şi alţii.

video: https://www.youtube.com/watch?v=z2KIE7RwMG8

Baritonul Nicolae Constantinescu, născut la Bucureşti în 27 martie 1938.

Din 1990, Nicolae Constantinescu este profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, mulţi dintre studenţii săi afirmându-se pe scene importante din ţară şi străinătate.

Nicolae Constantinescu a fost căsătorit cu celebra și îndrăgita prezentatoare de televiziune Luminița Constantinescu, care a decedat în luna ianuarie 2021. https://www.glsa.ro/celebra-si-indragita-realizatoare-de-emisiuni-culturale-luminita-constantinescu-a-incetat-din-viata/

De asemenea, este tatăl lui Marius Constantinescu, prezentator TV, cel care de altfel continuă activitatea mamei sale.

Mai jos vă redăm mesajul emoționant, scris în urmă cu câteva ore, de către Marius Constantinescu cu privire la moartea tatălui său, marele bariton român Nicolae Constantinescu:

„Am scris pe vremuri un text. Se numea ”Sir”. În fiecare moment în care așezam literele, în fiecare clipă în care ideile se înfiripau, de fiecare dată când m-am întors la acele rânduri, fotografia asta mi s-a suprapus instantaneu ca ilustrație lăuntrică. De fiecare dată când m-am gândit la el, m-am gândit la un Sir. Tata. Cel mai domn dintre domni. Exact așa cum îl vedeți în poza asta: cu zâmbetul reținut, niciodată dând pe afară, impecabil în ținută – Doamne, aș putea să scriu nu un text, ci un manual despre principiile eleganței masculine pe care le-am învățat de la el -, iradiind o căldură pe care o simțeai pe măsură ce te apropiai. Ce se apropia, la rândul lui.

În Operă, acolo unde tata a fost unul dintre valoroșii și bravii soliști ai unei generații privilegiate – între anii șaptezeci și nouăzeci -, i se spunea Prețiosul. Aveau ei o gașcă frumoasă de prieteni (artiști inimoși și iubiți de public), care se porecleau cu ghidușă afecțiune. Fiecare își știa supranumele și nimeni, niciodată, nu s-a simțit lezat.

Tata era Prețiosul din mai multe motive. Avea un fel de a fi mai puțin expansiv decât ceilalți, mai reținut, mai rar cu bancurile în buzunarul de la piept. Mai degrabă părea intimidant, până când lăsa barierele să cadă și descopereai cel mai sufletist, mai impresionabil și mai vulnerabil eu.

Era prețios și pentru că se potrivea mănușă pe roluri de mare senior. Pe scenă, tata a fost ca în viață. Nici nu e de mirare că a rămas pentru atâția melomani Marchizul de Posa din ”Don Carlo”, Enrico din ”Lucia di Lammermoor”, Germont din ”Traviata” sau Marcello din ”Boema”. Tata nu a fost niciodată genul stimulat de un contre-emploi. Lui îi plăcea să fie pe scenă cum era în viață. Nobil.

Ce avea în gât era prețios: o voce caldă, frumoasă în cea mai pură accepțiune a termenului, potențată de o șlefuire permanentă. Tata se pregătea mereu. În teatru, acasă, în sufletul lui.

Și mai important, mintea lui sclipea diamantin, sumă a unor valori sănătoase și a unei auto-educații fără haltă. Tata, atât de încercat de viață în tinerețile lui, atât de des vizitat de suferință, nu și-a împlătoșat firea și a fost iubitor, modest (chiar prea modest, prea la la locul lui), blând, ponderat în toate cele.

Poate cel mai important: le-a fost prețios tuturor celor apropiați. Colegii au avut în el un partener mereu generos, atent, grijuliu. Prietenii, un exemplu de fidelitate, de empatie și de altruism. Studenții – tata a fost cel mai dedicat și înflăcărat profesor pe care l-am cunoscut – au găsit în el un părinte pe termen nelimitat, care și-a deschis clasa, casa și inima celor mai tineri timp de alți douăzeci și ceva de ani.

Pentru mama a fost marea, prețioasa, de nepovestit în cuvinte, ci doar de căutat în muzică poveste de dragoste, mai bine de jumătate de secol. Pentru mine, a fost și este cea mai vie întruchipare a felului în care în care un bărbat poate să îți fie stâncă să te sprijini și nestemată de suflet. Mi-a fost cel mai prețios.Sir, tata, Nicolae Constantinescu, solist la Opera Națională București și profesor la Universitatea Națională de Muzică București, a plecat să o reîntâlnească pe mama, semn că o iubire ca a lor nu poate decât să continue”.

Ca o premoniție, ultimul mesaj public al baritonului Nicolae Constantinescu a fost:

„24. O2. 1949-24.02. 2022:Cecilia-Elena Constantinescu (Luminița). Așteaptă un gând bun dela voi! Îl merita cu prisosință! Eu ma opresc aici, motive obiective îmi motivează tăcerea! Dacă bunul Dumnezeu îmi va permite, ne vom auzi cu alte prilejuri aniversare! Draga,, Mother,, mi-e dor de tine! Cred ca nu voi întârzia la întâlnire! Pe curând!”

Recomandările redacției